COVID-19: Bomba care distruge civilizația pentru ca pe ruinele ei să se construiască Raiul Comunist pe pământ

COVID-19: Bomba care distruge civilizația pentru ca pe ruinele ei să se construiască Raiul Comunist pe pământ

Nu este adevărat că virușii sunt organisme inferioare, aflate la granița dintre viață și moarte. COVID-19 pare înzestrat cu inteligență. Are concepții ideologice. Este de Stânga.

Mai aproape este însă vacccinarea obligatorie. Un grup de parlamentari s-a grăbit să scoată legea de la sertar încă din primele zile ale epidemiei. În fața respingerii sociale, au dat înapoi: nu era ÎNCĂ momentul. Dar, după ce COVID-ul va trece (când va fi asta, luni sau ani, nu se știe: Imperial College din Londra vorbea de 18 luni, Streinu-Cercel de un an), nimeni nu se va mai putea opune măsurii. Aceasta va deschide calea și către alte acte medicale obligatorii, cum ar fi, de exemplu, eugenia sau eutanasia. Sau Cipul, de adineaori

Precizare: sunt în favoarea vaccinării, dar sunt împotriva obligativității ei. Un act medical nu trebuie impus nici pacientului, nici medicului.

Argumentul că o persoană nevacccinată reprezintă un pericol social e extrem de periculos. El poate fi folosit pentru a justifica o sumedenie de abuzuri sau alte mizerii ideologice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Același argument este folosit și în disputa legată de împărtășirea cu lingurița unică, pe care închiderea bisericilor (o altă bucurie a progresiștilor), în mod straniu, nu a domolit-o. Dimpotrivă.

Pentru că miza „Războiului Linguriței” nu este sănătatea populației, ci lovirea Bisericii, prin desacralizarea Tainelor.

Dacă fiecare vine cu lingurița de acasă sau este împărtășit cu linguriță de plastic de unică folosință, asta nu înseamnă că Hristos nu mai este în Sfântul Potir. Dar este relativizat, este retrogradat de la rangul de Dumnezeu Viu, la cel de Simbol. Iar creștinul este transformat în superstițios.

M-am numărat printre naivii care au crezut că epidemia de coronavirus va da o lovitură grea progresismului și globalizării și va aduce un reviriment al statelor-națiuni. M-am înșelat.

Vorba lui Postelnicu: „Onorată instanță, am fost un dobitoc!”

În realitate, coronavirusul a dat aripi globalizării. Zilele trecute, fostul premier britanic laburist, Gordon Brown, cerea deschis crearea unui fel de guvern mondial (evident, temporar!) pentru combaterea pandemiei.

Peste trei miliarde de oameni (jumătate din populația planetei) se află în acest moment în izolare. Închiși în casele lor, care sunt închise în țările lor, care sunt la rândul lor închise.

Singura lor „deschidere” o reprezintă telecomunicațiile. În special internetul.

Stau închiși ca niște albine într-un stup, disciplinați, fiecare în celula sa hexagonală, executând activitatea care i s-a indicat.

Un rai al muncii și al supunerii fără crâcnire: Raiul Comunist.

De la Sillicon Valley, Marele Bărzăune supraveghează orice zumzet din rețea.