Nu este adevărat că virușii sunt organisme inferioare, aflate la granița dintre viață și moarte. COVID-19 pare înzestrat cu inteligență. Are concepții ideologice. Este de Stânga.

De exemplu, zici că l-a citit pe Malthus, cel  atât de drag progresiștilor de azi, care susținea controlul strict al populației în funcție de resursele economice.

Virusul de Wuhan pare chitit să rezolve dezechilibrele demografice planetare. Bătrânii sunt principala lui țintă. Nu îi lichidează direct – la urma urmei, nu este mai letal decât colega sa gripa – ci parșiv, indirect, prin tărăboiul global pe care îl provoacă.

Vârstnicii sunt primele victime ale izolării:

„Contactele sociale și evenimentele sociale, teatrul, muzica, călătoriile, vacanțele, sportul, toate acestea îi ajută să-și prelungească viața pe pământ. (Prin izolare forțată) speranța de viață a milioane de oameni e scurtată”, spune profesorul Sucharit Bhakdi, fost șef al Institutului de Igienă și Microbiologie Medicală din Germania.

Orientarea tuturor eforturilor, alocarea tuturor resurselor către eradicarea COVID-19 duce inevitabil la dezechilibrarea sistemului medical și la neglijarea celorlalți bolnavi. Din nou, bâtrânii sunt primii loviți.

Criza economică, ale cărei prime semne de-abia încep să se arate, îi va afecta în primul rând pe cei cu venituri mici și pe cei dependenți de îngrijirea altora: adică mai ales bătrânii.

Dar poate că nimic nu este mai ucigător pentru bunici decât marginalizarea și ura pe care măsurile luate „pentru binele lor” o provoacă în rândul „celorlalți”.

Reporterii îi caută cu lumânarea pe bătrânii amărâți, târându-și cărucioarele după ei, pentru a-i admonesta că încalcă consemnul sau că nu și-au „printat” declarația pe propria răspundere.

Peste tot – pe stradă, în magazine, pe internet – iritarea față de bătrâni crește. Acești oameni, care își numără zilele și ceasurile până la moarte, și pentru care „ieșitul afară” a rămas una dintre puținele bucurii, sunt puși la zid ca factori de infectare a societății.

Ura împotriva bătrânilor este alimentată de multă vreme, prin mesajele alarmante venite de la liderii politici ai lumii, care prevestesc prăbușirea iminentă a sistemelor de pensii, fără a lua totuși vreo măsură de încurajare democratică.

În străfundurile subconștientului social, moartea fiecărui bătrân a devenit o ușurare. „Un om în minus, o porție de mâncare în plus.”

Așa se explică elanul luat de eutanasie. Procedurile se simplifică de la un an la altul: sinuciderea asistată a devenit azi la fel de banală ca luarea tensiunii. Ți se creează toate condițiile: doar să pleci odată!

Epidemia de coronavirus accelerează această cursă a morții. Un grup american de lobby în favoarea eutanasiei a propus aprobarea sinuciderii asistate prin Skype.

Nu suntem departe de ziua în care se va stabili prin lege o vârstă limită, la care, indiferent de starea de sănătate, oamenii să fie eutanasiați. Desigur, cu tot respectul, înconjurați de cei dragi, care își vor șterge o lacrimă complezentă, în timp ce pe fundal va răsuna „Rugă pentru părinți”.

La celălalt capăt al vieții, epidemia i-a băgat în priză și pe aborționiști. Sesizând oportunitatea și invocând lipsa de cadre medicale, ei cer legalizarea avortului „casnic”.