„Eram toţi patru într-un micuţ magazin de haine din Salonic. Elena, soţia mea, a vrut să probeze o rochiţă şi a intrat cu Ruxandra (6 ani) în cabina de probă. Eu păzeam uşa, Luca (12 ani) lângă mine. La un moment dat, Elena iese pe jumătate din cabină şi mă roagă să îi aduc o altă mărime de rochiţă. Am vorbit preţ de câteva secunde. În acest timp, Ruxandra a dispărut din cabina de probă. Nu am înţeles pe unde şi cum, mi-au venit în minte toate filmele paranormale de groază, m-am gândit că a răpit-o cineva. O strigam şi nu răspundea, am căutat-o absolut peste tot, inclusiv în biroul şefei de magazin. Vânzătoarea transpirase toată. Când eram la un pas să cedăm şi să chemăm poliţia, vânzătoarea o găseşte. Ghici unde era?! Cabina de probă respectivă comunica printr-un perete fals cu depozitul lor, era o uşă pe care Ruxandra a descoperit-o şi a intrat dincolo, unde se distra probând hăinuţe. Nimeni nu a auzit nimic că era muzică în magazin”, a povestit Dan Helciug

De bucurie că şi-au găsit fiica vie şi nevătămată, i-au luat o îngheţată uriaşă. „Ne-am g]ndit inclusiv că poate s-a furişat pe lângă mama ei, căci ea mai face glume din astea şi se ascunde de noi. Am trăit spaima vieţii, ce mai!”, spune Helciug, potrivit cancan.ro

Te-ar putea interesa și: