Corupție în formă continuată la un spital din Republica Moldova. Descindere în forță a ofițerilor CNA
- Nicolae Comănescu
- 27 mai 2024, 13:27
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) din Republica Moldova au descins, astăzi, la Spitalul Raional Orhei. Oamenii legii instrumentează un amplu dosar ce vizează fapte de corupție.
Șefa secției consultative și un medic narcolog de la respectiva unitate de sănătate sunt cercetați în cel puțin 15 episoade de corupție sistemică, manifestată prin pretinderea și primirea mijloacelor financiare.
Corupție la un spital din Republica Moldova
După cum au anunțat reprezentanții CNA, astăzi birourile celor doi angajați ai Spitalului Raional Orhei au fost percheziționate în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupție.
Conform probelor acumulate, bănuiții ar fi intervenit, contra unor sume ilicite care variau între 800 și 1500 de lei, pentru a grăbi procesul de eliberare a adeverințelormedicale a conducătorilor de vehicule și candidaților pentru obținerea permisului de conducere, precum și altor tipuri de certificate medicale fără prezența fizică a solicitantului.
Angajații Spitalului Raional Orhei au fost citați la sediul CNA pentru a fi recunoscuți și audiați în calitate de bănuiți în comiterea infracțiunii de corupere pasivă în circumstanțe agravante, după cum anunță moldpres.md.
În altă ordine de idei, la capitolul sănătate, în Republica Moldova, la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” - Chișinău a fost inaugurată Secția Terapie Intensivă Chirurgie Septică.
Secție inaugurată la la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga
Lucrările de reabilitare au fost realizate în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19” în Moldova, gestionat de Ministerul Sănătății și s-au ridicat la suma aproximativă de 25 de milioane de lei.
Secția respectivă va funcționa bazându-se pe zece paturi și va acorda asistență medicală celor mai gravi pacienți din toată țara, care vor beneficia de îngrijiri medicale, inclusiv intervenții chirurgicale şi în cazul diferitor patologii septice, precum infecții purulente, pneumonii septice, plăgi deschise, gangrene.
De asemenea, pentru a diminua riscul transmiterii infecțiilor, secția dispune de boxe cu paturi separate pentru pacienții care necesită izolare și îngrijiri speciale, dar și de o sală de pansamente. Ministerul Sănătății, atît din surse proprii, cît și cu suportul partenerilor externi, pentru modernizarea infrastructurii Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și dotarea cu dispozitive medicale de înaltă performanță a investit în ultimii doi ani suma de circa 40 de milioane de lei.