Corupţie acasă la Mihai Eminescu. Fostul director al muzeului Ipoteşti i-a cumpărat ladă de zestre poetului
- Ionel Stoica
- 11 august 2012, 10:26
Carpete olteneşti cumpărată cu 400 de lei, ladă de zestre achiziţionată cu 2.500 de lei, sau blide cu 200 de lei sunt doar o parte din achiziţiile făcute de Memorialului Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Studii Mihai Eminescu". Preţurile scandaloase ale acestora au atras atenţia procurorilor din Botoşani care au deschis o anchetă.
Luna trecută, fostul director al Centrului, eminescologul Valentin Coşereanu, şi contabila-şefă a Centrului, Silvia Sturza-Muşat, au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje patrimoniale şi neglijenţă în serviciu. Valentin Coşereanu şi Silvia Sturza-Muşat au fost acuzaţi că au achiziţionat, în perioada 2005-2008, bunuri muzeale de la persoane fizice cu care aveau relaţii apropiate de prietenie, în baza unor contracte de vânzare - cumpărare, cu încălcarea prevederilor legale din domeniu, în scopul de a favoriza obţinerea de venituri substanţiale de către cumpărători, în detrimentul Memorialului Ipoteşti. Mai multe bunuri au fost achiziţionate, în baza a şapte contracte, iar prejudiciul a fost calculat de procurori la 214.330 de lei. Ancheta a relevat că cele mai multe bunuri au fost achiziţionate de la Sabin Gherasim Domide, prieten apropiat al lui Valentin Coşereanu. Ladă de zestre pentru muzeul Mihai Eminescu Bunurile achiziţionate constau în câteva obiecte de natură memorialistică şi literară (efigii, medalii şi documente literare care au legătură cu poetul Mihai Eminescu), iar restul sunt obiecte vechi respectiv scoarţe vechi la preţul de 200 delei/buc, blide de ceramică la preţul de 200 de lei/buc, duruială la preţul de 800 de lei/buc, desagi la preţul de 800 de lei/buc, ladă zestre la preţul de 2.500 de lei, cuvertură la preţul de 1.000 de lei. Achiziţiile se făceau prin negociere directă cu vânzătorul. Preţuri scandaloase de achiziţie Într-un alt contract, bunurile achiziţionate constau în câteva obiecte de natură memorialistică (portrete Mihai Eminescu şi Veronica Micle), iar restul sunt obiecte vechi respectiv: car decorativ la preţul de 1.500 de lei, stâlpi decorativi la preţul de 810 lei/buc., scoarţe vechi la preţul de 1.500 lei/buc, măsuţă veche cu trei picioare la preţul de 500 de lei, etc. Prin alte alte contracte s-au achiziţionat bunuri care nu aveau nicio legătură cu poetul Mihai Eminescu: obiecte vechi respectiv: covată la preţul de 150 del ei, faţă de masă croşetată la preţul de 1.190 de lei, măsuţă veche cu trei picioare la preţul de 800 de lei, oale de lut la preţul de 130 de lei/buc, lampă veche de gaz la preţul de 100 de lei, lampă epocă cu trepied la preţul de 15.000 de lei etc. Carpete olteneşti şi fote bănăţene pentru Memorialul Ipoteşti Bunurile achiziţionate constau în obiecte vechi respectiv: casetă epocă pentru scrisori la preţul de 3.000 de lei, scoarţă la preţul de 1.500 de lei/buc, ştergare la preţul de 500 de lei/buc, carpete de epocă olteneşti mici la preţul de 400 lei/buc, cuvertură veche la preţul de 600 de lei. Alte achiziţii: poşetă mică brodată cu mărgele la preţul de 800 de lei, portofel placat cu scoică la preţul de 1.000 de lei fotă de lână cu mătase la preţul de 500 de lei, fotă bănăţeană la preţul de 400 de lei, ştergare la preţul de 200 de lei/buc. Vânzătorul era chiar soţia directorului! O parte dintre bunurile achiziţionate au fost cumpărate de Memrialul Ipoteşti, prin negociere directă, de la Camelia Boeriu- actuala soţie a lui Valentin Coşereanu. Este cazul unui pian cu coadă scurtă la preţul de 50.000 de lei şi un tablou "Mihai Eminescu" - ulei pe pânză, autor Victor Galin la preţul de 10.000 de lei. Parchetul: "Nicio legătură cu poetul" Procurorii de la Parchetul din Botoşani care au anchetat aceste achiziţii au observat că multe dintre bunurile achiziţionate prin cele 7 contracte de vânzare - cumpărare, au o provenienţă şi vechime incertă, unele nu au nici o legătură cu viaţa şi opera poetului Mihai Eminescu, iar valorile stabilite în urma evaluării şi negocierii nu au la bază nici o fundamentare concretă fiind valori apropiate de preţurile cerute iniţial de ofertanţi. "Cu ocazia efectuării expertizei contabile, expertul a realizat mai multe fotografii relevante asupra unor bunuri din cele achiziţionate şi asupra unor încăperi din cadrul muzeului, putându-se observa dezordinea existentă în încăperile muzeului şi faptul că multe obiecte stau nefolosite, fiind supuse degradării".