Corpul neînsufleţit al ultimului militar american, dat dispărut în Irak, predat familiei
- Liviu Cojan
- 27 februarie 2012, 01:32
Corpul sergentului Ahmed Qusai al-Taď, cetăţean american de origine irakiană, dat dispărut în Irak la finalul celor aproape nouă ani de prezenţă militară americană în această ţară, a fost predat familiei acestuia din statul Michigan, a anunţat familia militarului, relatează AFP, citată de Mediafax.
”A durat atât de mult timp”, a spus Entifadh Qanbar, unchiul său. “Nu ne-am pierdut speranţa, dar aceasta scădea”, a recunoscut el. “Nu aş vorbi despre o uşurare, ci de un punct final”, a mai adăugat acesta. Militarul, la vremea respectivă în vârstă de 41 de ani, a fost răpit de bărbaţi înarmaţi şi cu feţele acoperite cu cagule, pe 23 octombrie 2006, după ce a părăsit fără permisiune Zona Verde, un cartier bine păzit din Bagdad, cu scopul de a-şi vizita soţia la Bagdad. Sosit în Statele Unite în adolescenţă, el a fost mobilizat în 2005 şi trimis în Irak trei luni mai târziu.