Corpul Experților Contabili cere păstrarea reglementărilor actuale pentru prestarea serviciilor contabile

Corpul Experților Contabili cere păstrarea reglementărilor actuale pentru prestarea serviciilor contabile Sursa foto: Facebook/ CECCAR

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a emis o reacție fermă în legătură cu propunerea legislativă B398/2023, pe care o consideră o amenințare la adresa securității economice a țării.

CECCAR susține că această propunere de lege are potențialul de a submina fundamentele profesiei de expert contabil ca o activitate liberală și de a introduce elemente de neloialitate în competiția dintre profesioniștii independenți din România pe piața globală.

CECCAR cere ca reglementările pentru prestarea de servicii contabile să nu se schimbe

Reprezentanții CECCAR consideră că „este imperios necesar să se păstreze reglementările actuale în materia modului de prestare a serviciilor contabile, acestea având rol esențial în asigurarea calității și NU sunt de natură a constitui o barieră care să afecteze concurența, respectiv să restricționeze accesul operatorilor economici pe această piață”.

CECCAR consideră că prin intermediul acestei propuneri legislative, se produce o dereglementare a profesiei de expert contabil ca profesie liberală prin pierderea controlului asupra activității profesionale desfășurate prin intermediul societăților.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult decât atât, această situație conduce la apariția unei concurențe neloiale pentru profesioniștii eliberali din România pe plan global.

Acest lucru se întâmplă prin excluderea efectelor juridice exclusiv la nivel național a prevederilor Directivei 2005/36/CE referitoare la recunoașterea calificărilor profesionale, care constituie legislația specifică în ceea ce privește profesia de expert contabil.

Această propunere eronată invocă numai dispozițiile generale ale Directivei 2006/123/CE referitoare la serviciile în cadrul pieței interne.

Conform CECCAR, activitatea financiar-contabilă reprezintă o sferă de interes public, fiind supusă reglementărilor stabilite de Legea nr. 82/1991. De asemenea, demersul unui expert contabil în exercitarea acestei activități prezintă un caracter de importanță publică.

 În vederea obținerii unei interpretări corespunzătoare a dispozițiilor OG nr. 65/1994 referitoare la structura capitalului și administrarea societății, este necesară o clarificare privind tipul de răspundere al expertului contabil pentru activitatea sa desfășurată.

Astfel, expertul contabil răspunde:

  • față de clientul său, conform prevederilor contractului de prestări servicii;
  • față de organismul profesional CECCAR pentru respectarea normelor cu caracter profesional emise de acesta, precum și a prevederilor Codului etic al profesionistului contabil (OG nr. 65/1994);
  • față de autoritățile statului pentru conformarea la legislația incidentă în domeniul financiar-contabil (Legea nr. 82/1991).

Strategia ANAF pune accent pe datele din sistemele de contabilitate

CECCAR aduce în atenție faptul că strategia ANAF privind sporirea nivelului de conformitate fiscală voluntară acordă o atenție deosebită informațiilor provenite din sistemele de contabilitate.

„În acest sens, în România a fost implementat Fișierul Standard de Control Fiscal (SAF-T), un standard internațional pentru schimbul electronic de date contabile între societăți/organizații și autoritățile fiscale. Acest standard a fost conceput de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în 2005, iar de atunci a suferit o serie de perfecționări.

Fișierul SAF-T poate aduce numeroase beneficii contribuabililor, dar acestea sunt condiționate de calitatea datelor din sistemele contabile, iar această calitate, la rândul ei, depinde de profesionalismul, etica și independența celor care generează datele, respectiv liber-profesioniștii contabili”.

Instituția a mai adăugat că „Fișierul SAF-T reprezintă o structură standardizată a informațiilor relevante pentru controalele fiscale, are ca scop reducerea costului conformării pentru societăți și va contribui la asigurarea echității în derularea activităților economice, precum și la îmbunătățirea conformării fiscale voluntare prin reducerea efortului ambelor părți în ceea ce privește alocarea resurselor umane și materiale pentru verificările fiscale”.

Independența expertului contabil se va pierde

Reprezentanții CECCAR apreciază că este necesar să existe o independență a furnizorului de servicii față de client, chiar dacă aceasta este parțială, și de asemenea, față de proprietarii și administratorii entității.

„Lipsa controlului real asupra sistemului decizional în cazul în care profesionistul decide să-și exercite activitatea prin intermediul unei societăți ar afecta în mod evident independența expertului contabil.

Astfel, prin pârghiile legale oferite de prevederile Legii nr. 31/1990, deținătorii capitalului pot influența independența expertului contabil, având în vedere că se introduce un nou nivel al subordonării și răspunderii, respectiv față de deținătorii capitalului și față de administratorii societății.

Or, afectarea independenței ar atrage în mod evident o încălcare a prevederilor Codului etic al profesioniștilor contabili, bazat pe Codul etic IFAC”.

CECCAR subliniază că o trăsătură esențială a serviciilor profesionale constă în faptul că beneficiarii și clienții pot avea încredere că aceste servicii sunt furnizate cu asumarea răspunderii proprii, pe baza competențelor profesionale și în mod independent de influențele externe.

Corpul Experților Contabili a făcut referire și la Manifestul de la Roma, conform căruia, profesiile liberale prestează servicii intelectuale pe baza unor calificări și competențe profesionale speciale. Aceste servicii se caracterizează printr-un element personal și sunt prestate în baza unei relații de încredere.

Liber-profesioniștii își desfășoară activitatea autonom, pe proprie răspundere și în mod independent. Se remarcă prin etica profesională și servesc atât intereselor specifice ale beneficiarilor serviciilor lor, cât și interesului general, intrând sub incidența unui sistem de organizare profesională și de control”.

Concurență neloială pentru liber-profesioniștii din România

CECCAR subliniază că prevederile legislative actuale nu restricționează investitorii terți să efectueze investiții în astfel de societăți de expertiză contabilă și să participe la gestionarea acestora, așa cum se sugerează în mod incorect în justificarea propunerii legislative.

În realitate, aceste prevederi limitează posibilitatea deținerii controlului asupra acestor activități desfășurate de aceste structuri, având în vedere că acestea desfășoară activități cu caracter profesional, caracteristice unei profesii liberale.

„Mai mult, motivarea modificărilor propuse se bazează pe o ipoteză eronată. În fapt, se bazează pe comparația cu legislația în domeniul medical.

Or, într-un cabinet medical, actul medical nu poate fi prestat decât de către un medic, înscris în Colegiul medicilor, în timp ce pentru o societate autorizată de expertiză contabilă legea NU impune ca angajații care prestează servicii contabile să dețină calificarea de expert contabil, ci activitatea ca angajat poate fi prestată de orice absolvent de studii superioare în domeniul economic, răspunderea profesională revenind experților contabili care controlează societatea”, potrivit unui comunicat transmis.