Actul doi din viața Corinei Dănilă. Scena e din nou a ei
- Antonia Hendrik
- 18 iunie 2025, 14:55
Sursa foto: Corina Dănilă/FacebookCorina Dănilă, una dintre cunoscutele figuri ale televiziunii românești din anii '90, și-a schimbat radical traiectoria profesională după ce s-a retras din televiziune.
Corina Dănilă, revenire discretă în mediul cultural
Retrasă din lumina reflectoarelor televiziunii comerciale, fosta prezentatoare TV și actriță este astăzi implicată activ în lumea teatrului și rămâne conectată cu publicul prin intermediul rețelelor de socializare.
În prezent, Corina Dănilă este gazda formatului „Scena deschisă – Actul zero”, un proiect dedicat teatrului, pe care îl moderează chiar ea. Prin acest format, urmăritorii pot pătrunde „în culisele” artei dramatice și descoperi aspecte mai puțin cunoscute ale lumii teatrului. De asemenea, vedeta este foarte activă pe Facebook, unde împărtășește constant imagini și gânduri din activitatea sa profesională.
Născută în județul Iași, Corina Dănilă (53 de ani) a absolvit în 1994 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Ion Cojar. În acel an a devenit prezentatoare de știri la postul TVR Internațional.
A contribuit la înființarea postului Pro TV Chișinău
Cariera sa a cunoscut o ascensiune rapidă, iar din 1996 a devenit una dintre fețele emblematice ale Pro TV, prezentând jurnalele de dimineață și apoi principalul jurnal de la ora 19:00.
A fost detașată în Republica Moldova, unde a avut un rol esențial în înființarea postului Pro TV Chișinău. Ulterior, s-a întors în România, unde a cucerit publicul cu emisiuni ca „Poveștiri Adevărate” (Acasă TV) și „De suflet” (Pro TV Internațional).

Sursa foto: Corina Dănilă/Facebook
Dincolo de activitatea sa jurnalistică, Dănilă a jucat și în seriale de televiziune – rolul din „Numai iubirea” rămâne unul dintre cele mai apreciate – și a activat intens în dublajul de animații, fiind vocea personajului Sally Carrera în celebrele filme „Mașini” (Cars 1, 2 și 3).
Corina Dănilă s-a implicat activității artistice
Pe lângă cariera din televiziune, Corina Dănilă a rămas aproape de scenă. A interpretat roluri în producții precum Crucea de piatră (1993) sau D’ale carnavalului (2002), iar în martie 2024 a revenit pe micile ecrane, de această dată la TVR Cultural, unde prezintă emisiunea „Ce facem în weekend?”.
De asemenea, a fost realizator și moderator al emisiunii „Femeia conduce” la Euforia TV, încă din 2006, și a fost gazda emisiunii „Topping” de la TVR 2.
Corina Dănilă s-a căsători cu Norris Măgeanu. Din mariajul lor a rezultat o fiică, care a rămas principalul punct de sprijin al vedetei. După divorț, Corina a preferat să-și trăiască viața personală discret, alegând echilibrul și cariera artistică în locul expunerii constante în presă, scrie protv.ro.

