Copilul care a ajuns un mare campion urându-și meseria

Copilul care a ajuns un mare campion urându-și meseria

Un autor care a refuzat să-i apară numele pe copertă a scris o carte memorabilă.

Există astfel de părinți, care trasează direcția înaintea ieșirii din pamperși a copiilor. Majoritatea subiecților eșuează, firesc, pentru că obiectivele visate sunt prea înalte și nu pot fi atinse forțat. De câte ori nu ați auzit studenți care renunță la o facultate pentru că se trezesc brusc și nu știu ce caută în propria viața? Sau sportivi care nu dau impresia că și-au dorit mai mult decât părinții să ajungă „în ring”?

Agassi reprezintă două mari repere: cel al excepției și cel al modelului. Pentru că nu poți să nu te întrebi: Unde ar fi ajuns dacă, în condițiile în care a urât tenisul, a câștigat opt titluri de Mare Șlem? Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi împrietenit cu „Sportul Alb?”

Sigur, americanul plecat din Las Vegas a suferit de „Sindromul Stockholm”. A empatizat cu tenisul care îl luase prizonier și în cele din urmă a ajuns chiar să se identifice cu acest sport. Pe principiul „pofta vine mâncând”. Nu se poate explica altfel faptul că s-a retras la o vârstă înaintată - 36 de ani. A devenit o paiață care și-a luat în mâini propriile sfori.

Ne puteți urmări și pe Google News

Agassi înseamnă un model într-o lume din ce în ce mai lipsită de repere, unde orice irelevant care sporovăiește în fața unei camere adună sute de mii de „urmăritori”. Cartea ar trebui să reprezinte un reper pentru orice tânăr aflat la început de drum, nu numai pentru sportivi. Este utilă și părinților care trasează drumul copiilor, forțându-i să se îndrepte către domenii pe care aceștia din urmă le urăsc.

La finalul cărții, Agassi îl deconspiră pe cel care i-a transformat memoriile într-o lucrare grandioasă. Este vorba despre J.R. Moehringer, om ce și-a trecut în palmares un Premiu Pulitzer pentru scrierea lungmetrajelor de ziar. Iar „mâna” ziaristului modelează poveștile unui copil plecat din deșertul Nevada pentru a se cocoța în fruntea tenisului mondial.