Modest, dar şi foarte sigur pe ce poate, Octavian Grosu se simte cel mai bine printre colegii de nivelul lui.

Minunea din familia Grosu a început să strălucească la vreo patru ani. A învăţat singur să scrie şi să socotească, lucru care i-a făcut pe părinţi să se gândească la faptul că au un copil special.

"Când mergeam cu maşina pe lângă Parcul Carol, număram stâlpii de electricitate de pe stradă. Cum treceam pe lângă unul, cum număram. Eram prea mic ca să învăţ să număr, ei mi-au spus doar şi eu am învăţat rapid. Am început să scriu pe la 6 ani, la început cu litere de tipar", povesteşte Octavian Alexandru Grosu, care acum e în clasa a VI-a şi a adunat deja teancuri de diplome de la concursuri şcolare.

Matematică, biologie, muzică şi jocuri pe calculator

Cu toate că pe ele, sub nume, nu scrie şi câtă muncă ascunde acel rezultat, Octavian ştie că ele îl vor ajuta la momentul potrivit. Este elev în clasa a VI-a la Şcoala nr. 172, ştie să se distanţeze de micile şicane şi abia aşteaptă să ajungă la Liceul "Tudor Vianu", unde este convins că va avea colegi cu care va avea adevărate confruntări intelectuale. "Vreau la «Vianu» pentru că se va face o clasă de olimpici, eu am foarte multe diplome, sunt printre primii din Bucureşti şi vreau să ajung în clasă de olimpici. Vreau să învăţ mai multe, să aprofundez mai mult, să fiu printre copii ca mine, care sunt la un coeficient de IQ măcar egal cu mine", spune băiatul care pare să-şi fi planificat deja toată viaţa.

Lasă însă o bună parte hazardului: "Toate la timpul lor, sunt prea tânăr, mai am multe până atunci". Ştie însă în linii mari că mintea sclipitoare îl va face şi bogat dacă-şi joacă bine cartea. "Mă duc la facultate cu profil real şi aş vrea să mă fac informatician. O să încerc să mă angajez la o firmă de jocuri să lucrez pentru ei pentru că ştiu că e frumos, se dau bani mulţi, trai decent", spune scurt băiatul. "Trai decent" înseamnă însă mult mai mult pentru el decât ascund cele două cuvinte.

Invidia pe cel care ia note mai mari sau participă la mai multe concursuri ori pe cel care ştie mai multe este nelipsită într-o clasă. Copiii sunt nemiloşi şi imediat pun etichete. Octavian se străduieşte să se înţeleagă bine cu toţi colegii, chiar dacă "zecele pe linie" nu-i face întotdeauna bine în relaţia cu colegii. "Mă înţeleg bine cu colegii de clasă, îi mai ajut. Am 10 pe linie. Nu vreau să mă laud, mă simt fericit că am 10 pe linie, dar nu vreau să mă manifest sub formă de laudă".

Abia când a hotărât să vină la Şcoala de excelenţă a aflat şi că IQ-ul său este de 154. Examenele pe care le-a dat pentru a ajunge la aceste cursuri le caracterizează atipic ca fiind "frumoase". "Mi-au dat şi emoţii, mă gândeam că n-o să mă accepte, mereu am emoţii înaintea unui examen", spune elevul. Dar se obişnuieşte, mai ales datorită faptului că nu trec două săptămâni fără un concurs.

ÎMBINĂ UTILUL CU PLĂCUTUL

Îşi lasă timp şi pentru joacă

Dacă ar fi să pună într-o ordine disciplinele preferate, pe primul loc s-ar afla cu siguranţă matematica. "Mă pricep foarte bine la matematică, e de gândit şi asta e pasiunea mea, să gândesc. Am descoperit-o în clasa întâi, când am mers la şcoală. Îmi place algebra, pentru că pot să gândesc mult şi geometria pentru că pot să desenez", spune înflăcărat băiatul. Tot la loc de cinste ar sta şi biologia, care nu face decât să-i completeze dragostea pentru animale. În plus, se pregăteşte intens să devină un bun baterist.

Are un program destul de încărcat, dar îl ajută părinţii să-şi ordoneze cât mai bine toate activităţile. "Cea mai plină zi e miercurea, mă trezesc la 7.30, de la 8.00 până la 2.00 stau la şcoală, mă iau bunicii, stau până la 4.30, mă duc la cursuri de muzică, dup-aia la karate, dup-aia îmi fac temele şi mă culc. Găsesc pentru fiecare timp, încerc să mai strecor prin program. Merg cam la toate concursurile", mai spune elevul.

De altfel, are şi destui susţinători în toate activităţile sale. "Părinţii sunt foarte mândri, îmi spun că sunt un copil care trebuie să meargă în continuare, îmi spun să nu mă culc pe-o ureche", explică băiatul. O singură ne mul ţumire au părinţii: faptul că nu se o moa ră prea tare cu învăţatul. "Mai învăţ acasă, doar cinci minute, părinţii mei mă şi ceartă că mă duc apoi la desene, la joacă, încerc să-mi fac cât mai mult timp pentru joacă", spune băiatul.

Îi place însă şcoala, la care nu ar schimba nimic, poate i-ar da o nuanţă mai "reală". "Ar fi multă matematică şi informatică, mai puţin uman, pauzele puţin mai lungi. Mă plictisesc repede la materiile umaniste, îmi place să vorbesc în franceză, engleză, dar nu mă omor", e sincer Octavian. Şi totuşi, ar avea o pretenţie de la dascăli: "Aş vrea ca profesorii să se ocupe mai mult de copii şi să nu mai fie un program strict."