Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Copiii nimănui în grija oricui. Viața la curte
Copiii nimănui în grija oricui. Viața la curte

Copiii nimănui în grija oricui. Viața la curte

Poate că povestea asta ar trebui să v-o arăt în imagini, dar nicio foaie de hârtie nu ar îndura atâta suferință, cruzime și nepăsare. Poate că cei implicați nu merită osteneala de a vorbi despre ei. Dar parcă mi-e milă de două suflete inocente și greu încercate, ca să nu vă zic povestea lor.

Geta era nevasta unui tractorist bețiv care, rămas pe drumuri, ajunsese să muncească cu ziua pentru un pahar de băutură și trei țigări. Femeia, care n-avea nicio ocupație, era sursă de nervi și agitație pentru bărbat, astfel că se certau până îi prindea dimineața din te miri ce. Bani nu mai erau, stomacul cerea de mâncare, iar gura se revolta numaidecât.

– Bețivanul dracului, o să ajungem în șanțuri din cauza ta. Răbdări prăjite o să mănânci deseară.

– Sigur, că tu ești doamnă, stai toată ziua întinsă la televizor, ca mucegaiul pe perete.

Dar cu sărăcia nu e de joacă, că nici nu știi când îți dă un brânci și te aruncă afară din casă. Datoriile familiei creșteau, venea iarna și n-aveau de niciunele.

– Auzi,mă, Bebe, m-am gândit să mă fac asistent maternal. Am văzut la televizor o grămadă de copii orfani care cresc în familii ca a noastră.

– Tu știi să crești copii,Geto? Și cu ce bani?

– Îți dă statul bani. Cu cât ai mai mulți copii, cu atât mai bine.

A doua zi, Geta s-a dus la primărie să se interese de condiții. Avea casă, studii și nu lucra nicăieri. Treaba era hotărâtă. Au trecut opt luni de pregătire și așteptare. Femeia începea să-și piardă răbdarea. Își făcuse atâtea planuri cu banii pe care trebuia să-i primească.

Când aproape că nu mai spera, a primit în grijă doi copii – o fată de 4 ani și un băiat de 8. Amandoi fuseseră abandonați de familie și nu cunoșteau altă casă decât gratiile neprimitoare și pereții scorojiți ai centrelor de plasament. Doar privindu-i realizai cât e de nemiloasă așa zisa protecție a statului. Puținii ani scurși din viața lor nefericită își puseseră într-un fel nefiresc amprenta pe chipurile inocente. Nu mai știai care-i băiatul și care-i fata.

 Orfelinatul le ștersese orice urmă de personalitate, iar ochii lor spuneau aceeași poveste. Fetița primise numele Maria. O fărâmă de om, cu ochi negri și păr puțin, care abia știa să articuleze câteva cuvinte. Avea o piele străvezie, întinsă pe niște oase firave, ca de sticlă.

– Ăsta mic n-a prea mâncat de când s-a născut! A încercat Geta să facă o glumă.

– De fapt e fetiță, o cheamă Maria, a răspuns asistentul social care răspundea de copii. Maică-sa e țigancă și mai are cinci frați.

– El e Vasile, pare mai mare, dar are doar opt ani.

Băiatul avea privirea unui animal sălbatic scos din cușcă, care abia așteaptă să atace.

– Ce te uiți așa urât la mine? A încercat Geta să pară drăguță. Nu-ți fac nimic, de azi eu sunt mama ta.

Asistentul social care îi adusese pe copii și-a luat rămas bun și a plecat. Deși obligația lui era de a veghea asupra Mariei și a lui Vasile, n-a mai călcat niciodată pragul acelei case. Se mulțumea să mintă în rapoarte periodice că lucrurile decurg normal, copiii s-au integrat și sunt atașați de familia surogat.

În prima noapte petrecută în casa Getei, Vasile a vrut să fugă. A deschis geamul de la camera în care dormea și a sărit pe fereastră. Deși distanța până jos nu era mare, a reușit să cadă și să-și strivească umărul stâng. Bietul băiat urla de durere, încât a trezit toți vecinii. Câinii lătrau și, în toată agitația ce a urmat, cineva a alertat poliția. Vasile a fost luat de o ambulanță, iar împotriva Getei a început o anchetă. Asta îi mai lipsea. După ce că așteptase atât, primise doi copii defecți pe care îi venea să îi sugrume.

 Dar cum statul se pricepe cel mai bine să mimeze grija față de copiii abandonați, ancheta s-a prăfuit așteptând o concluzie. Vasile s-a reîntors în casa Getei, care-l îmbrățișase matern, ca și cum i-ar fi lipsit. Doar că ochii ei spuneau altceva. O dată văzută cu cei doi plozi în casă și fără teama că cineva o pândește din spatele zidurilor, Geta și-a arătat adevărata față. Maria, deși avea patru ani, cu greu articula câteva cuvinte. Spunea într-una papa, până o scotea din minți pe Geta.

– Țigancă nemâncată, crezi că te-am luat ca să-mi faci pagubă?

– Papa, papa.

– Mai taci odată, că îți strivesc fața aia mizerabilă.

– Papa, papa.

De nicăieri, o palmă violentă i-a brăzdat obrazul copilei. Geta lovise cu sete.

– Ia papa! Acum mai vrei? Marș afară și stai cu câinele, animal ce ești.

Maria n-a plâns, semn că era obișnuită cu bătăile, dar refuza să plece, repetând, absent papa, papa.

Scoasă din minți, Geta a prins-o de braț și a târât-o până la cușca câinelui. Aici a legat-o cu o funie de un picior și i-a mai tras două palme:

– Așa-mi trebuie, dacă mi-e milă de țigani.

Vasile, care avea încă mâna bandajată și agățată de gât, privea îngrozit pe fereastră, așteptând să-i vină rândul. Îi părea rău de Maria, dar era vina ei că tot cerea de mâncare. Geta a intrat în casă și s-a răstit la el :

– Și tu ce stai proțăpit la geam? Du-te și adu niște apă din fântână.

Vasile nu mai văzuse o fântână în viața lui și habar n-avea la ce servește. Deși trupul lui părea mult mai matur, mintea se încăpățânase să stea pe loc. A început să râdă prostește, mai mult de frică, decât cu un motiv anume.

– Tu-ți bați joc de mine, pramatie ce ești?

 L-a lovit cu o tigaie în spate, zguduindu-l într-un asemenea hal că a căzut pe podea. Instinctiv și-a protejat mâna, dar buza de jos s-a înfipt în marginea unui scaun, despicându-se în două. Privirea amenințătoare a Getei și teama de bătaie l-au făcut să plângă fără zgomot. Doar lacrimile mari se rostogoleau pe obraji, amestecându-se cu sângele ce se scurgea pe bărbie.

 Femeia l-a ridicat de jos cu o mână și i-a îndesat capul într-o oală cu apă. Vasile se zbătea, dar Geta era puternică și îl obliga să-și țină respirația. Când a văzut că nu mai mișcă, s-a speriat și i-a dat drumul. Vânăt și țeapăn, Vasile o privea,așteptând lovitura finală.

– Treci la somn. Astă seară dormi pe jos și nu mănânci nimic.

Bebe, soțul bețiv, tocmai se întorcea acasă, când a văzut-o pe Maria legată de cușca câinelui. Murdară și flămândă, copila a început din nou să strige :

– Papa, papa. Bărbatul a dezlegat-o și a băgat-o în casă, cerând explicații :

– Geto, tu vrei să ne dai pe mâna poliției? Dacă o vedea vreun vecin legată afară?

– Ce te bagi? Ia stai cu ei toată ziua să vezi dacă nu o iei razna. Eu nu mai țin țiganca asta în casă.

– Papa, papa, începuse iar Maria.

Nici n-a terminat bine cuvintele, că Geta s-a înfipt în părul ei, rotind-o prin cameră fără milă:

– Uite, de asta am scos-o afară. Altceva nu mai știe să zică.

– Dă-i de mâncare și poate tace, a întrerupt-o Bebe.

– Da ce-i aici, cantină? Dă-i din porția ta dacă te-a luat mila.

– Păi nu ziceai că primești bani de la primărie pentru ei?

– Și eu sunt proastă să-i stric pentru țiganca asta și pentru handicapatul de Vasile ?

Au urmat luni de coșmar pentru cei doi copii. Erau snopiți în bătaie fără motiv, ținuți în mizerie și nehrăniți. Din pricina igienei precare, Vasile avea o eczemă care-i cuprinsese tot piciorul drept, iar brațul fracturat îi atârna fără viață din pricina loviturilor primite.

Maria nu mai cerea de mâncare,muțise de tot. Puținele cuvinte pe care le știa, refuzau să-i mai iasă din gură, mulțumindu-se cu lacrimile și datul din cap a aprobare. Dar nici așa nu era bine. Geta se simțea pe zi ce trecea mai obosită și sătulă de îngrijit copii. Singurele plăceri ale meseriei de asistent maternal le trăia atunci când încasa banii și când își înfigea ghearele în pielea tăbăcită a celor doi .

Într-o noapte, visase că Vasile o legase de mâini, iar Maria îi turna apă fiebinte pe burtă. S-a trezit din somn, nădușită și rece, cu gândul să-i pedepsească. La fel cum o torturaseră ei în vis.

– Vasile, pe unde ești? Maria, ia vino la mine.

Niciun răspuns. Copiii dormeau. I-a strigat din nou. Obișnuiți cu tonul vocii ei, au presimțit că ceva rău avea să se întâmple.

– Da, mami, a răspuns Vasile într-un târziu.

– Unde-i Maria? Dacă vrei să nu-mi vărs toți dracii pe tine, scoate-o de unde se ascunde.

Vasile i-a arătat cu degetul patul sub care se băgase fata.

– Adu-o la mine.

Cu picioarele tremurânde, băiatul s-a aplecat și a prins-o de păr.

– Acum leag-o de scaunul ăsta .

Vasile o asculta mecanic, cu o oarecare fericire că el scăpase. Între timp, Geta pusese niște apă la fiert.

– Scoate-i bluza să-i văd burta.

Vasile i-a smuls hainele. Oare ce va urma?

– Acum ia apă cu polonicul ăsta și toarnă-i pe piele. Repede, că se răcește! Să vadă și ea cum doare.

Picăturile fierbinți sfârâiau pe pielea ce se crăpa și se umfla. Mâna lui Vasile tremura. Maria leșinase.

– Gata, mami, a murit.

– Taci handicapatule, că tu ai omorât-o.

 În acel moment s-a trezit și Bebe. Speriată, Geta a început să o dezlege, iar Vasile a fugit din casă dispărând fără urmă.

– Eu chem salvarea,Geto!

– Vrei să ajungem la pușcărie?

– Eu de ce? Tu o să ajungi că ai omorăt-o pe fata asta.

– Unde-i Vasile?

– A fugit pe poartă, nu l-ai văzut?

– Dacă se duce la poliție? Ce ne facem, Bebe?

În disperarea care i-a cuprins, au născocit un plan – Vasile a încercat să o omoare pe Maria, după care a fugit. Fata era mută, oricum nu știa să vorbească și să spună ceva. Toată lumea părea să creadă acest scenariu. Mai bine de șase luni a zăcut Maria în spital. O asistentă medicală o îndrăgise, iar fata căpătase încredere. Încet, încet, a început să povestească. Monstrul cu chip de femeie fusese dat în vileag. Vasile, ajuns din nou la orfelinat, a fost chemat să confirme spusele Mariei. Teama dispăruse.

Geta a fost condamnată la ani grei de pușcărie. Peste zece…

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.


Publicat in categoriile: Invitatii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: