– EVZ: Domnule Liviu Petrina, înţeleg că aveţi mari amărăciuni cu privire la abandonarea continuă a Basarabiei din partea guvernanţilor noştri. Să le luăm pe rând. Să începem cu reconstruirea caselor ba sarabene la Muzeul Naţional al Satului din Bucureşti.

– Liviu Petrina: La Muzeul Naţional al Satului ,,Dimitrie Gusti” din Bucureşti au fost cândva case din Basarabia, iar acum Asociaţia Casa Gratis Pro Deo acţionează pentru reconstruirea lor. Au fost trei case şi câteva mori de apă.

Acum patru ani, în primavară, exact la 30 aprilie 2014, am mers la celebrul Muzeu al Satului din nordul Bucureştiului să văd o casa din Basarabia; preconizam deschiderea unei librării dedicate cărţilor/ revistelor ce apar în Basarabia şi Bucovina şi mă gândeam să construiesc o casă tipic basarabeană, care să adăpostească librăria.

M-am adresat unui custode ce se plimba prin muzeu; era chiar director-adjunct. Mi-a spus că nu mai sunt casele basarabene, nici morile din Basarabia. Au fost demolate prin 1948, aruncate la groapa-comună.

M-am cutremurat şi mi-am spus: Aşadar, precum au fost aruncaţi în închisoare, apoi la Groapa-Comună, Bărbaţii Neamului Românesc, un Iuliu Maniu, un Pan Halippa, Brătienii, Elita Română ce a refăcut Unirea la 1918, tot aşa şi Casele şi Morile Basarabe, toate au fost arestate / demolate / aruncate la Groapa-Comună, în Siberia întinsă peste întreaga Românie ocupată de ţariştii-sovietici!

 

– Extraordinar! Nu au încăput de casele noastre? Ce aţi făcut aflând asta?

-În primul rând am simţit o vinovăţie împovărătoare, o tristeţe dureroasă. Mi-am reproşat că nu am ştiut despre acea sălbatică demolare, că, la un sfert de secol de la Evenimentele din 1989 şi la o jumătate de secol de la „Declaraţiade-Independenţă faţă de Uniunea Sovietică”, proclamată, cum a fost, încă de regimul comunist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1964, Casele Basarabe şi Morile-de-Apă / deVânt de Dincolo-de-Prut nu au fost încă re-primite pe plaiurile Muzeului Naţional al Satului…

Povară, tristeţe, durere… Asociaţia Casa Gratis Pro Deo (GPD) apără, între altele, prin Statut, tradiţiile, obiceiurile, însemnele şi tot ceea ce constituie componente ale identităţii naţionale a Românilor, precum şi al minorităţilor ce vieţuiesc în România. Apără clădirile de patrimoniu care reprezintă valori perene pentru comunitate, precum şi monumentele naturale sau făcute de om. Am scris imediat, în aceeaşi zi, conducerii Muzeului, o scrisoare straşnică prin care rugăm să fie readuse, în Sanctuarul din Capitala României, Casele şi Morile Basarabe, fără întârziere. Iată Scrisoarea din 30 Aprilie 2014: „Din datele pe care le avem –inclusiv din frumosul Album ce laţi dedicat Muzeului Naţional al Satului– am înţeles că în cadrul Muzeului, între cele 346 de monumente (2009) nu este nici unul din Basarabia!

Am înţeles că, până la ocupaţia sovieto-comunistă, existau trei case din Basarabia (din judeţele Lăpuşna, Orhei şi Cetatea Albă), iar mai înainte erau şi opt mori de vânt şi de apă din această Provincie a României.

Desigur, este trist să constatăm că, după un sfert de secol de la căderea comunismului (după o jumătate de secol de la „Declaraţia de Independenţă faţă de URSS” din 1964), nu s-a restituit Muzeului Satului comoara Basarabeană…

Vă rugăm –respectuos, dar stăruitor– să faceţi fără întârziere demersurile necesare pentru a rezolva această gravă, inacceptabilă situaţie. Vă sugerăm să recurgeţi la un Proiect bazat pe fonduri europene, dacă Bugetul Ţării nu poate oferi imediat sumele necesare pentru aducerea şi re-construirea caselor Basarabe.

Dacă ilustrul Dimitrie Gusti a construit Muzeul Satului în două luni (29 de gospodării), credem că şi urmaşii săi de astăzi ar putea rezolva problema (2-3 gospodării) în două săptămâni…”.

Am alertat totodată şi Instituţiile Statului, Ministerul Culturii. În seara acelei zile am deplâns situaţia la postul de televiziune Naşul, cerând celor responsabili o rapidă soluţionare.

 

Promisiunea din 2014

– Cum au evoluat lucrurile?

– După câteva luni, prin 18 August 2014, am primit un răspuns datat… 17 Iunie 2014 ! Un răspuns de la managerul Muzeului, doamna conf. univ. dr. Paulina Popoiu.

 

– Un răspuns pozitiv?

– Un răspuns birocratic, niţel infatuat. Eram asiguraţi că ,,Muzeul Naţional al Satului a avut deja în vedere reprezentarea arhitecturii Românilor din afara graniţelor (Bucovina, Basarabia, Banat) şi considerăm că un loc deosebit trebuie să îl aibă reprezentarea Basarabiei în expoziţia permanentă.” Ba ni se mai spunea: „Mai mult, chiar din anul 2011 (trecuseră peste 20 de ani de la căderea comunismului) s-a realizat o cercetare de teren în cadrul proiectului de cercetare multianual al Muzeului – Repertoriul arhitecturii vernaculare, în regiunea Orhei. Cercetarea a avut în vedere aprofundarea cunoştinţelor [asupra] arhitecturii în piatră, specifice Basarabiei, în vederea repertorierii şi viitoarei reprezentări în Muzeu (prin transfer sau reconstrucţie). În acest sens, s-a luat contact şi cu specialişti de la muzee din Chişinău, care şi-au oferit sprijinul de specialitate în cadrul unui asemenea proiect.”

Deşi se mai arăta în Răspunsul Conducerii Muzeului că Zona Basarabă a Muzeului a fost cândva acaparată de Primăria Bucureşti şi se aşteaptă eliberarea ei, am avut iniţial speranţa că s-au pornit lucrurile în direcţia bună.

Eram anunţaţi că Muzeul va demara „un nou Proiect de investiţie ce va viza refacerea / reprezentarea în Muzeu a unor asemenea obiective reprezentative, pe care le considerăm de mare importanţă etc. etc.”. Din păcate, au trecut peste patru ani şi suntem în acelaşi punct al neputinţei!

 

– V-aţi descurajat? Ce aţi mai întreprins?

– Nu, nu m-am descurajat, dimpotrivă m-am străduit să identific soluţii cât mai rapide de rezolvare. Am revenit cu insistenţe mereu la Muzeul din Bucureşti, la Ministerul Culturii. Am cerut sprijin de la ,,Ambasada R. Moldova la Bucureşti”. Am vorbit la Televiziune etc. Muzeul parcă a amuţit: nu ştie ce să spună, dar nu face nimic şi timpul trece. În aprilie 2017, am avut ocazia să-i întâlnesc la un spectacol oficial, stând în loje apropiate, pe cei doi miniştri ai Culturii: de la Bucureşti şi din Provincia Basarabă. Le-am prezentat, într-o scurtă convorbire, problema şi i-am prevenit că le voi trimite detalii în scris. Aşa am făcut chiar a doua zi; ambii demnitari – doamna Monica Babuc şi domnul Ionuţ Vulpescu – mi-au confirmat în scris primirea scrisorilor mele. Ambele ministere s-au arătat dispuse să sprijine acţiunea.

Vorbind despre această problemă cu fie-iertatul Alexandru Moşanu, vrednicul Preşedinte al Parlamentului Unionist, dânsul s-a oferit să o încurajeze pe doamna Babuc: ,,Mi-a fost studentă, lăsaţi că vorbesc eu cu dânsa, o să rezolve fără-întârziere”. Deşi grav bolnav, marele Bărbat-de-Stat octogenar găsea energie să mai contribuie cu ceva la vindecarea rănilor rămase după ocupaţia străină …

 

„Am împins cu umărul Porţile Ministerului Culturii”

– Şi cum au evoluat lucrurile?

– Aşa am intrat în Anul Centenar. Mi-am spus: nu se mai poate aştepta!

Anul acesta Casele şi Morile Basarabe trebuie să revină Acasă! Am reluat bătălia mediatică, la televiziune. Am alertat şi alte personalităţi care înţeleg Cauza Basarabă.

Am implicat şi Administraţia Prezidenţială, care a pus la îndemâna Ministerului Culturii demersul nostru. Am împins cu umărul Porţile Ministerului Culturii, ale Primăriei, ale Muzeului.

Convorbiri bune am avut cu domnul Alexandru Pugna, secretar de Stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (frumos Titlu; să fie onorat!). Domnul ministru Pugna însuşi a fost student deal poetului şi omului politic Ioan Alexandru şi de-al meu la Universitatea Creştină Năsăud.

Am certitudinea că dumnealui a înţeles foarte bine imperativul rezolvării problemei în acest An Centenar. I-am spus limpede: Aveţi o şansă şi o datorie, trebuie să dăruiţi Centenarului Casele Basarabe!

– Centenarul trece, casele basarabe nu revin la locul lor…

– Da. Primăria Bucureştiului, doam na Gabriela Vrânceanu-Firea, blochează Proiectul. Direcţia de Pa trimoniu a Primăriei trimite adrese fără sens. Iar Conducerea Muzeului, doamna Paula Popoiu, stă cu braţele încrucişate, nu răspunde la scrisori, nu dă nici un semn de acţiune.

– Cum vedeţi ieşirea din acest impas?

– Vom ajunge la liman, fără îndoială. Revista Literatura şi Arta de la Chişinău mi-a luat un amplu interviu, în care am spus ceea ce vă spun şi Dumneavoastră acum. Le mărturiseam fraţilor de peste Prut ca sunt optimist, Casele Basarabe işi vor recăpăta locul cuvenit în Sanctuarul Ţărănesc al Bucureştiului; Basarabia, Teritoriile Româneşti din Răsărit vor reveni între fruntariile Statului Românesc.

 La mijlocul lunii Mai 2018, am fost la Cluj-Napoca, unde am participat la sărbătorirea lui Dumitru Fărcaş, marele taragotist român a împlinit 80 de ani. Din pacate, curând după aceea a plecat dintre noi…

A fost prezent acolo şi Ministrul Culturii. În preajma Clujului (în satul Dângău, unde unul din fraţii mei are o proprietate moştenită de soţia sa), l-am întâlnit şi eu pe Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale (frumos Titlu; să fie onorat!), Domnul George Ivaşcu. I-am prezentat situaţia şi, apoi, i-am trimis în scris datele necesare pentru a putea acţiona.

A promis şi dânsul, credeam că se va ţine de cuvânt. Dar nu a făcut nimic. L-am mai întâlnit iarăşi la Cluj, prin 6 Octombrie 2018, i-am reamintit problema. Promite, dar nu face nimic.

Domnul secretar de Stat Pugna m-a tot asigurat că Primăria Capitalei va fi convinsă să restituie terenul, că se va găsi o cale; nici un rezultat concret până azi;

 

Poşta Română nu face abonamente la publicaţiile din Basarabia şi Bucovina

– EVZ: Ne-aţi spus, acum câteva zile, că şi Poşta Română este departe de ceea ce ar trebui să fie cu privire la Basarabia.

– Liviu Petrina: Da. Am să vă spun un lucru incredibil: Românii care locuiesc pe malul drept al Prutului nu se pot abona prin Poşta Română la publicaţiile ce apar la Chişinău sau Cernăuţi!

– Cum aşa? Este imposibil!

– Vă spun imediat. Şi vă voi spune cum îşi bate joc Poşta Română (şi cei care o patronează) de Românii ce sunt şi acum rupţi de Ţară.

Acum caţiva ani am făcut o vizită la Chişinău împreună cu domnul Radu Sârbu, o delegaţie a Partidului care a făcut România Mare. După bune întâlniri cu liderii adevăraţi ai basarabenilor, ne pregăteam să revenim dincoace de Prut.

Fiind în preajma Crăciunului, am intrat într-o cofetărie, să cumpărăm celebrele bomboane Bucuria. Atât pentru familiile noastre, cât şi pentru rudenii-prieteni, să le aducem ceva bun din Basarabia pentru Pomul de Crăciun.

Vorbeam la telefon cu soţiile noastre: pentru cine să mai cumpărăm? cât? un kilogram, o jumătate?

După noi, la rând erau două basarabene distinse. Una dintre ele i-a spus celeilalte (aşa: să auzim şi noi): Fraţii noştri de la apus de Prut n-o duc rău, nuşi drămuiesc banii, se întreabă doar câte şi mai câte bomboane să cumpere…

M-am dat la o parte, un pas înapoi, umăr la umăr cu basarabeanca vorbăreaţă.

 -Dumneavoastră trăiţi mai greu pe aici, pe la noi s-a mai schimbat situaţia. A început să-mi spună că era învăţătoare şi că o doare sufletul când vede copiii săraci şi flămânzi venind la şcoală…

– Am un vecin, nouă copii, rabdă foame mereu, le mai duc eu, le mai duc alţii o pungă de cartofi, morcovi, fasole. Vai de capul lor!

– Conduc o Fundaţie de binefacere pentru familiile cu copii mulţi. Am putea să-i ajutăm. Daţi-mi numele şi adresa lor.

 

Povestea pachetelor

Ajuns acasă, am rugat-o pe soţia mea să pregătească ceva haine şi alimente pentru vecinul învăţătoarei de peste Prut. De Crăciun, să le primească. Pornesc la poşta din comuna Snagov, la Ghermăneşti. Duc înăuntru unul dintre cele două pachete. Poştăriţa: Nu la noi, domnule Petrina. De aici se pot expedia pachete numai către Uniunea Europeană. Numai din Bucureşti, de la anumite oficii poştale, se pot trimite.

– Cum? Dacă un basarabean ajuns la lucru pe-aici vrea să trimită un pachet de Crăciun copiilor săi trebuie să meargă până în Bucureşti? E absurd! Pun pachetul în portbagajul automobilului, pornesc spre Bucureşti. O rog pe colega de la birou să caute poşta de unde se pot trimite pachete „în afara UE”.

-Da? Pe Banu Manta. Perfect. Ajung la Poşta de pe Banu Manta, lângă Primăria Sectorului I.

Poşta: Da, însă numai până la orele unu. Acum e ora două. Veniţi luni (era vineri). Revin luni. Poşta: Le-aţi şi închis pachetele?! Ce aveţi în ele? Vă rog să le deschideţi. Eu: Sunt haine şi ceva alimente pentru o familie cu mulţi copii din Basarabia. N-are rost să le mai deschid, se rupe hârtia cu care au fost împachetate… Poşta: Bine, domnule. Vă văd om în vârstă, cred că n-o să-mi faceţi vreun necaz, puneţi-le pe cântar.

Am fost surprins de suma mare ce mi-a cerut-o. Mi-am zis: Bine că au plecat, le-a luat, gata.

Terminând lucrul, îndrăznesc să-l întreb: Aşa scump e? Aveţi o listă cu tarifele? Poşta: Domnule, vreţi să vi le dau înapoi, să vă pun să le deschideţi? Se face ora unu şi eu pierd timpul cu dumneavoastră. Eu: Să separăm lucrurile. Pachetele le-am expediat, am achitat, am documentul, gata, sunt ale dumneavoastră şi ale Poştei, de-acum. Dar eu am nevoie de tarife, sunt surprins cât de scumpă e trimiterea unui pachet în Basarabia.

 

Tarife duble faţă de Ungaria

Îmi dă tabelul cu preţurile, spunând: „Să scap de Dumneavoastră”!

Acum să vedeţi. Poşta Română – Instituţia Statului Român – aplică un regim aberant, discriminator la expedierea coletelor către fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina.

Pentru Basarabia/Bucovina coletele se primesc doar la Poşta din capitalele de judeţ (în câteva judeţe, încă într-unul din oraşe), în timp ce pentru ţările din Uniunea Europeană coletele pot fi trimise de la orice oficiu poştal. Iar tarifele pentru Basarabia sunt duble!

Astfel, în timp ce pentru un colet (de 10Kg) trimis în Basarabia trebuie să se achite suma de 65,10 lei noi, pentru alte ţări taxele sunt mult mai mici, jumătate din cele pentru Basarabia!!!: Austria-33,70; Ungaria-33,10; Basarabia – 65,10 lei noi.

Basarabia nu beneficiază nici de traficul prioritar! Tratamentul ce este impus de Poșta de la Bucureşti pentru Basarabia / Bucovina este scandalos. Ni se pare firesc ca pentru Basarabia tarifele să fie la nivelul celor interne.

Apoi: Poşta Română –Instituţie a Statului Român pentru servicii– împiedică cetăţenii să se aboneze la presa din Basarabia, administrată astăzi ca „Republica Moldova”. În Catalogul Presei Româneşti nu sunt înscrise publicaţiile din Basarabia!? Nici cele din Bucovina!? Oficiile poştale refuză să facă abonamente.

– Incredibil …

– În dorinţa de a depăşi această situaţie intolerabilă (şi până ce Poşta va fi obligată prin Hotărâre Judecătorească), am realizat o formulă de aducere, pentru început, a Revistei săptămânale LITERATURA şi ARTA, condusă de marele scriitor şi om politic Nicolae Dabija. Redacţia trimite joia Revista, iar Societatea Maritain o distribuie imediat către abonaţi. Costurile poştale din Bucureşti către abonaţi sunt suportate de Societatea Maritain. Avem deja vreo 40 de abonaţi.

Radioul şi Televiziunea Română tratează superficial, cu dispreţ Basarabia.

Am un întreg Dosar cu scrisori către Radio şi TVR, către comisiile de resort din Parlament. Peste tot este un dezinteres incredibil. Le-am explicat, prin demersuri repetate, că Basarabia trebuie tratată cu respect.

Le-am trimis, spre exemplu, un mic Documentar despre Basarabia, pe care l-am distribuit în Ţară şi în Bucureşti în cadrul marcării Centenarului Re-Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă. Ce-i care l-au primit au mărturisit că nu cunoşteau lucruri elementare despre această Provincie Româneacă.

 

Te-ar putea interesa și: