Contre Beijing-Washington pentru Marea Chinei de Sud

sua china / sursa foto: arhiva evz

China a amenințat Statele Unite să nu sprijine Filipine în Marea Chinei de Sud, în timp ce Washingtonul s-a angajat să-și susțină aliații din regiune, în timpul unei întâlniri la nivel înalt de la Beijing.

Regimul comunist de la Beijing acuză Filipine de „acțiuni ilegale”

„Statele Unite nu ar trebui să folosească tratatele bilaterale ca pretext pentru a submina suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei și nici nu ar trebui să sprijine sau să cauţioneze acțiunile ilegale ale Filipinelor”, i-a spus șeful diplomației chineze, Wang Yi, lui Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden, în timpul convorbirii lor, potrivit canalului chinez CCTV.

Înaltul consilierul al lui Joe Biden, la rândul său, „a amintit angajamentul Statelor Unite de a-și apăra aliații din regiunea Indo-Pacifică”, potrivit unui comunicat de presă publicat miercuri de Casa Albă.

De asemenea, Jake Sullivan „și-a exprimat îngrijorarea cu privire la acțiunile destabilizatoare ale Chinei împotriva activităților maritime legale ale Filipinelor în Marea Chinei de Sud”, potrivit raportului publicat de executivul american.

De asemenea, folosind limbajul obișnuit al SUA pe această temă, „el a subliniat importanța menținerii păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwan”.

China şi sprijinul pentru Rusia

Trimisul american a exprimat încă o dată „îngrijorările” americane cu privire la „sprijinul Chinei pentru industria rusă de apărare”.

Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Tensiunile dintre Beijing și Manila s-au intensificat în ultimele luni și au fost marcate de o serie de confruntări în Marea Chinei de Sud, unde Beijingul revendică o mare parte din insule și recife, în ciuda unei hotărâri a unui tribunal internațional care a respins aceste pretenţii în 2016.

Luni, China a anunțat că a luat „măsuri de control” după un nou incident cu nave filipineze în apropierea unui atol disputat din Marea Chinei de Sud, al patrulea într-o săptămână.

Potrivit canalului de stat chinez CCTV, domnul Wang i-a spus interlocutorului său american că ţara sa „s-a angajat ferm să-și protejeze suveranitatea teritorială și drepturile maritime asupra insulelor din Marea Chinei de Sud”.

Japonia și Filipine acuză agresivitatea regimului comunist din China

Japonia și Filipine, două țări aliate cu Statele Unite, au dat vina pe Beijing pentru tensiunile din Marea Chinei, Tokyo considerând că Beijingul este "cel mai mare perturbator" al păcii din Asia de Sud-Est.

Această călătorie a lui Jake Sullivan este prima a unui consilier pentru securitate națională al Casei Albe în China din 2016.

Demonstrează, potrivit Washingtonului, dorința de a menține dialogul între cele două superputeri, exprimată în noiembrie 2023 în timpul unei întâlniri între Joe Biden și președintele chinez, Xi Jinping, din California.

Sursa: Pixabay

Comunicare militară

Casa Albă a estimat că discuțiile de la Beijing au fost „france, concrete și constructive”. Statele Unite au amintit, în timpul întâlnirilor dintre Jake Sullivan și Wang Yi, „importanța de a avea comunicații regulate și continue” la nivel militar.

Convorbirile s-au concentrat pe domenii de posibilă cooperare între cele două puteri rivale, în special lupta împotriva traficului cu fentanil și cea împotriva schimbărilor climatice.

Pe alte probleme mai controversate între Washington și Beijing, consilierul pentru securitate națională a indicat că administrația Biden va continua să ia "deciziile necesare pentru a preveni utilizarea tehnologiilor militare americane avansate în moduri care compromit securitatea noastră națională".

Statele Unite au luat o serie de măsuri care limitează accesul Chinei la anumite tehnologii avansate, spre marea supărare a Beijingului care vede în aceasta o încălcare a regulilor comerţului internațional.

Jake Sullivan a menționat în cele din urmă cazul americanilor "deținuți fără motiv (în China) sau cărora li s-a interzis să părăsească țara", afirmând că subiectul este „prioritar”, potrivit France Presse.

„Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)