Beijingul, tot mai agresiv în Marea Chinei de Sud

Beijingul, tot mai agresiv în Marea Chinei de Sud

Puterea comunistă de la Beijing se manifestă tot mai agresiv în Marea Chinei de Sud. Un nou incident între nave sub pavilioanele Chinei și Filipinelor a avut loc sâmbătă. Ministrul apărării din Filipine a declarat despre China comunistă că este „cel mai mare perturbator” al păcii în Asia de Sud-Est.

Filipine acuză China făcând-o vinovată de incidentele din ultimul timp

„China este cel mai mare perturbator al păcii în regiunea ASEAN", a declarat ministrul filipinez al Apărării, Gilberto Teodoro, într-o conferinţă de presă, făcând referire la alianţa regională Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est.

sursa foto: captură video

În ultima săptămână, patru incidente pe mare au avut loc între cele două ţări. Cel mai recent incident s-a produs luni.

China comunistă susține că două nave ale gărzii de coastă filipineze au intrat „ilegal în ape apropiate de reciful Xianbin din insulele Nansha”, folosind numele chinezeşti al atolului disputat: Sabina şi Insulele Spratleys.

sursa foto: captură video

Duminică, Filipine acuzase China că nave sub pavilion chinez au lovit o navă filipineză de pescuit şi că au utilizat un tun cu apă împotriva ei în apropiere de atolul Sabina.

Beijingul revendică insule și recifuri din Marea Chinei de Sud, nejustificat

Beijingul revendică o mare parte din insulele şi recifurile din Marea Chinei de Sud, inclusiv apele şi insulele apropiate de coastele mai multor ţări vecine. Guvernul comunist de la Beijing ignoră decizia unui tribunal arbitral internaţional din 2016, potrivit căruia revendicările sale nu au nicio bază juridică.

Filipine a cerut Beijingului sâmbătă să „înceteze imediat toate acțiunile provocatoare și periculoase”, după ce l-au acuzat că a atacat „în mod nejustificat” cu rachete o aeronavă din Manila efecta patrule.

sursa foto: captură video

Grupul operativ din Filipine pentru Marea Chinei de Sud într-un comunicat, a spus că aceeași aeronavă „s-a confruntat, de asemenea, cu hărțuirea” din partea unui avion de luptă chinez în timp ce efectua un zbor de supraveghere lângă Scarborough Shoal pe 19 august.

„Asemenea acțiuni subminează pacea și securitatea regională și erodează și mai mult imaginea RPC (Republica Populară Chineză) în comunitatea internațională”, a spus grupul operativ.

Niciun acord dintre China și Filipine nu este respectat

Ambasada Chinei la Manila nu a dat un răspuns cu privire la incidente, care s-au petrecut în aceeași săptămână. Manila și Beijingul s-au acuzat reciproc, dând vina una pe cealaltă pentru efectuarea de manevre periculoase în Marea Chinei de Sud.

Aceste incidente au venit la mai puțin de două săptămâni după un incident aerian între armatele chineze și filipineze în Scarborough Shoal. Chiar dacă cele două națiuni au convenit să „restabilească încrederea” și să „reconstruiască încrederea” pentru a gestiona mai bine disputele maritime, nici una din ele nu au respectat înțelegerea.

sursa foto: captură video

Aeronava din Manila, care aparținea Biroului pentru Pescuit și Resurse Acvatice (BFAR), în coordonare cu paza de coastă, a fost însărcinată să monitorizeze și să intercepteze braconierii care invadează zona economică exclusivă a Filipinelor.

Filipine acuză China că avionul de luptă chinez, care nu a fost provocat, a declanșat rachete de lumină de mai multe ori „la o distanță periculos de aproape” de aeronava BFAR.

„Acțiunile sale au demonstrat intenții periculoase care a pus în pericol siguranța personalului de la bordul aeronavei BFAR”, a spus grupul de lucru filipinez.

China a construit artificial șapte insule artificiale

China comunistă pretinde suveranitatea asupra aproape a întregii Mări a Chinei de Sud și a desfășurat o întreagă flotă de nave de pază de coastă, pentru a proteja ceea ce consideră ilegitim teritoriul său. Filipine, Taiwan, Malaezia, Indonezia, Vietnam și Brunei contestă afirmațiile. Acestea din urmă au primit câștig de cauză din partea tribunalului de arbitraj, în sentința din 2016.

sursa foto: captură video

China a construit șapte insule artificiale în Marea Chinei de Sud și le-a echipat cu radare, piste de aterizare și rachete sol-aer. Printre acestea se numără Subi Reef, aflat la doar 24 de kilometri distanță și vizibil din Thitu, cea mai importantă din punct de vedere strategic dintre cele nouă caracteristici pe care o ocupă Filipine în Spratlys.