Construirea fără autorizație a caselor. Cel mai amplu proces de reformare a legislației în construcții din ultimii 30 de ani

Construirea fără autorizație a caselor. Cel mai amplu proces de reformare a legislației în construcții din ultimii 30 de ani

Un proiect de lege inițiat de Guvern și ajuns în Senat, vizează construirea fără autorizație a caselor la sate. Oamenii ar putea să își facă case doar pe baza unei notificări a primăriei.

Un proiect de lege inițiat de Guvern și ajuns în Senat, unde se află în dezbateri, vizează construirea fără autorizație a caselor la sate. Potrivit proiectului de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor (CATUC) proprietarii terenurilor aflate în mediul rural ar putea avea dreptul să își facă case până la 150 de metri pătrați fără autorizație, doar pe baza unei notificări a primăriei.

Antreprenorul Cosmin Răileanu a explicat cum ar putea proprietarii să facă acest lucru. „Codul prevede doar posibilitatea de a se realiza, în baza unei notificări adresate primariei, o singură casă unifamiliala parter de maxim 150 mp, dar realizarea ei este condiționată de respectarea unor proiecte tip puse la dispoziție de către Guvern sau Consiliul Județean”, a spus antreprenorul.

Cosmin Răileanu a mai semnalat că „nu orice casă de 150 mp se va putea realiza în baza notificării - fără autorizație - ci doar cele care se fac cu respectarea unor proiecte puse la dispoziție de autoritățile publice”. „Conceptul propus în cod este ca autoritățile publice să facă concursuri de proiecte pentru case tip în mediul rural, să selecteze câteva modele, să contracteze proiectarea și să pună aceste proiecte la dispoziția cetățenilor pentru a fi executate”.

Proces complex de reformare a legislației în construcții

Și Răzvan Negrișanu, arhitect și consilier local (USR) în Consiliul Local Timișoara, a transmis că documentul care vizează reglemantarea construcțiilor „este cel mai amplu proces de reformare a legislației în construcții din ultimii 30 de ani”.

„În forma sa actuală e un document masiv, de peste 200 de pagini, care doar în zona de proiectare înlocuiește 10 acte normative. E un pas important și necesar, deoarece până la CATUC, în actele normative existente se găseau multe viduri legislative, inadvertențe sau chiar suprapunere. De asemenea, CATUC înseamnă un efort de aliniere la legislația europeană și o emisiune asumată de România prin PNRR”, a mai explicat Răzvan Negrișanu, potrivit căruia specialiștii din domeniul construcțiilor salută proiectul.

El a mai spus că acest lucru va fi posibil doara cu respectarea reglementări urbanistice în vigoare.

„Spre exemplu, în Cod există și unele vulnerabilități, în special în cazul construcțiilor mici sau cele din mediul rural. Astfel, se vor putea construi fără autorizație, doar cu o notificare prealabilă case de până la 150 mp în mediul rural, respectiv garaje, terase acoperite și chioșcuri până la 20 mp în mediul urban. Aceste construcții se pot face, atenție!, cu respectarea reglementări urbanistice în vigoare. În cazul caselor trebuie să existe un proiect întocmit de un colectiv de specialiști sau un proiect de catalog”, a mai explicat arhitectul.

De ce trebuie să țină cont proprietarii

Cei care vor să își construiască case fără autorizație trebuie să țină cont și de specificul zonei. „O casă care se potrivește în sudul Dobrogei, cel mai probabil nu se va încadra în contextul local într-un sat din Transilvania. Din păcate, asemenea cataloage nu există încă și înseamnă un efort de proiectare semnificativ la nivelul țării, efort pentru care eu nu sunt sigur că avem încă maturitatea necesară”, a mai declarat Răzvan Negrișanu pentru Adevărul.

Ne puteți urmări și pe Google News