În ultimii ani, au fost ridicate numeroase agropensiuni. Multe dintre ele aşteaptă ca un turist să le treacă pragul, măcar din când în când. Altele înfloresc lângă izvoare cu ape cu proprietăţi terapeutice. Totuşi, lucrurile ar putea merge mai bine şi pentru proprietari şi pentru agenţiile de turism dacă ar reuşi să colaboreze.
În România, agroturismul rămâne încă o activitate aflată la început de drum. Nici agenţiile de turism nu se străduiesc foarte mult să promoveze turismul rural, dar nici proprietarii de agropensiuni nu sunt dispuşi să investească în promovare. Cei care o fac, aleg să plătească pentru crearea şi dezvoltarea unui site. Dacă li se cere însă să furnizeze materiale prin intermediul poştei electronice, răspund sincer că nu ştiu să folosească acest serviciu, aşa cum a constatat reporterul evz.ro.
La fel, mulţi dintre ei nu au fax, aşa că materiale informative pot fi trimise doar prin faxul unei unităţi poştale, aflată la câţiva kilometri distanţă.
Mulţi dintre proprietarii de agropensiuni se aşteaptă ca, deveniţi membri ai unei asociaţii şi plătitori ai unei contribuţii, să beneficieze de o avalanşă de clienţi. Însă, spune Alina Mureşan, reperezentanta ANTREC în judeţul Sălaj, mulţi proprietari nu înţeleg ce înseamnă să fii membru într-o asociaţie şi să comunici printr-o agenţie.
„Dificultatea nu este să construieşti o pensiune, ci să o faci să fie profitabilă pe termen lung. Cred că mulţi, pur şi simpluau nimerit în turism, pentru că au avut acces la finanţări şi au făcut o pensiune. Construcţia de agropensiuni era până nu demult un sport naţional”, spune Alina Mureşan. Omul sfinţeşte locul
Contribuţia anuală pe care o plătesc proprietarii de pensiuni pentru a fi membru ANTREC este de aproximativ 350 de lei. În judeţul Sălaj, reprezentanţa ANTREC de abia se pune pe picioare, astfel că nicio pensiune nu s-a înscris în programul „Vacanţe la ţară”. În prezent, sunt circa 15 agropensiuni care ar putea adera la ANTREC.
Dar, dincolo de promovarea pe care o pot face agenţiile şi ANTREC prin intermediul unor programe ca „Vacanţe la ţară”, de aspectul caselor şi de frumuseţea locurilor, cel mai important lucru în agroturism este omul. Alina Mureşan povesteşte că le-a recomandat multor clienţi care i-au trecut pragul agenţiei să apeleze la serviciile unor pensiuni care nu aveau multe margarete, dar aveau oameni cu suflet.
„În agroturism nu contează luciul de pe balustradă. Am turişti care revin an de an în aceleaşi locuri şi îmi spun că nu îşi schimbă destinaţia pentru că, deşi nu aveau baie în cameră, au dat peste oameni primitori”, spune reprezentanta ANTREC.
Zmeii şi romanii
Întrebată ce nu merge bine în turismul din Sălaj, Alina Mureşan a răspuns că, aşa cum se întâmplă şi cu alte zone frumoase ale ţării, administratorii nu înţeleg că un turist are nevoie de un pachet de servicii, care să includă activităţi diverse, şi nu doar de cazare şi mâncare. De exemplu, în Sălaj sunt 60 de biserici din lemn. Două dintre bisericile reprezentative sunt cele din Păuşa şi Fundu de Sus. Aici, pictura interioară este foarte bine conservată. Turiştii, mai ales străinii, sunt impresionaţi de Grădina Zmeilor, un loc în care piatra a fost modelată în forme caudate, dar şi de castrul roman de la Porolissum, Poiana cu narcise sau Peştera Măgurici.
„Avem nevoie de programe. E greu să construim împreună (agenţii, asociaţii şi proprietari de agropensiuni, n.r.), dar jocurile nu sunt făcute. În altă parte, din două pietre şi un copac se face turism de masă. Te doare sufletul când ştii că ai ce arăta şi nu ai oameni cu care să colaborezi. În agroturism, oamenii contează”, explică Alina Mureşan.
Gheorghe Trifan este unul dintre proprietarii de pensiuni care încă nu ştie despre programul „Vacanţe la ţară”.
„Nici nu ştiu de program. Nu prea colaborăm cu agenţiile deoarece parteneriatele au fost slabe”, spune proprietarul.
În 2004, Gheorghe Trifan a cumpărat un teren pe care se află izvoare tămăduitoare. Un an mai târziu a început să construiască un complex, care deşi se află în inima câmpului, beneficiază de elemente moderne. Până acum a investit mai mult de 2 milioane de euro în „Broscăria” lui. Tot ce a câştigat a reinvestit, dar i-ar mai trebui vreo 4-5 milioane de euro, pentru a face tot ce şi-a propus. Acum, însă, e mai greu să facă rost de bani, chiar dacă pe drumul reabilitat vin tot mai mulţi clienţi.
