Un celebru actor român, la spital. I s-a injectat o substanță radioactivă
- Emma Cristescu
- 6 februarie 2024, 13:37
Un celebru actor român a ajuns din nou la spital, după ce a învins cancerul! Acesta a declarat că i s-a injectat o substanță radioactivă și că nu are voie să își vadă copiii.
Constantin Zamfirescu, „Gogoașă” din Trăsniți în NATO, a ajuns la spital, după ce a învins cancerul în urmă cu patru ani. Actorul a povestit că i s-a injectat o substanță care este radioactivă sever și că nu are voie să se vadă cu nimeni.
Constantin Zamfirescu, la spital
„E vorba de o reevaluare a situației pentru a elimina – încă n-am primit răspunsul – absolut orice ar putea să ridice semne de întrebare, pentru că forma asta de cancer pe care am avut-o poate genera niște recidive. Examinarea asta este obligatorie ca să putem afla dacă se atinge ceva de sistemul osos. E un fel de analiză de rutină, dar e o rutină destul de severă, pentru că astăzi nu voi avea voie să iau contact cu nimeni, nici azi, nici mâine.
24 de ore sunt puternic iradiat. Mi s-a injectat o substanță care este radioactivă sever.Nu am voie să iau contact cu femei gravide, cu copii mici sau cu animale mici.(…) Stau închis în casă, separat de toată lumea, 24 de ore minim. Cam astea sunt informațiile pe care vi le pot da acum”, a declarat Constantin Zamfirescu, pentru FANATIK.
A rămas doar cu un rinichi
În urmă cu patru ani, actorul a fost operat de cancer și a rămas doar cu un rinichi. El a declarat că a devenit mai precaut, pentru că-și dorește să ducă o viață lungă și liniștită. Acesta a mai spus că este nevoit să aibă o alimentație cât mai sănătoasă pentru a nu avea probleme, din nou.
„Țin totul sub control, mi s-au interzis multe, alimentația mea este alta. Momentan, nu am nimic, dar vreau să-mi duc mai departe viața pentru că am treabă multă pentru piticii mei”, declara Zamfirescu, în urmă cu doi ani.
Constantin Zamfirescu, copilărie de coșmar
Actorul a avut mari probleme încă de la naștere. Acesta s-a născut în noaptea de Revelion, iar cadrele medicale s-au grăbit să îl aducă pe lume ca să se poată uita apoi la programul de la televizor. El a spus că medicii au au apelat la o tehnică interzisă pentru a grăbi nașterea. Mai exact l-au răsucit forțat și era să se sugrume cu cordonul ombilical.
„S-a produs o asfixie, de fapt, un accident vascular cerebral. Și când a venit asistenta să mă spele, dar cu apă rece, pentru că nu mai avea rost să mă spele cu apă caldă, la șocul termic, mi-am revenit la viață. Nu s-a aflat că accidentul vascular a lăsat niște urme severe, semipareză pe partea dreaptă”, a explicat actorul.