Constănțean reținut pentru lovituri cauzatoare de moarte. Victima a murit la o săptămână după agresiune

Constănțean reținut pentru lovituri cauzatoare de moarte. Victima a murit la o săptămână după agresiune

Un constănțean de 31 de ani a fost reținut, astăzi, de polițiști fiind cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte asupra unui tânăr de 32 de ani, din Slobozia, pe care, în urmă cu nouă zile, îl doborâse cu o lovitură de pumn, victima lovindu-se cu capul. bordură. Pentru găsirea autorului, care fusese voluntar la festivalul Neversea, polițiștii au fost nevoiți să îl caute între cei 1500 voluntari ai evenimentului.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei 10 iulie, în jurul orei 7,15, într-o stație de autobuz din zona Grăniceri a orașului. Tânărul din Slobozia, însoțit de două fete, dar și voluntarul de la Neversea s-au urcat în același autobuz, plecând din portul Tomis, la final de festival.  Polițiștii și-au dat seama, din imaginile de pe camerele de supraveghere, că agresorul purta, la încheietura mâinii, brățară de voluntar la festivalul Neversea. În mijlocul de transport, între doi tineri a izbucnit un conflict spontan din cauza faptului că autorul s-a luat de una din fete, iar tânărul din Slobozia, fiind băut, potrivit polițiștilor, l-a pus la punct, jignindu-se reciproc. 

Scandalul a continuat în stația Grăniceri unde au coborât împreună. S-au înjurat, constănțeanul i-a dat celuilalt un pumn și a plecat. Nu a observat că victima a căzut, lovindu-se rău de bordură. Fetele i-au dat primul ajutor și au sunat la 112. Ranitul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Constanța, fiind transferat, apoi, la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală unde, la începutul acestei săptămîni, a decedat. Dacă inițial s-a întocmit dosar penal in rem pentru vătămare corporală, ulterior s-a transformat în lovituri cauzatoare de moarte. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța pentru identificarea autorului și tragerea lui la răspundere penala.

Autorul a fost căutat în lista de voluntari de la festivalul Neversea. Din cei 1460 de voluntari, cele 800 de fete au fost scoase din calcul. A fost căutat după numărul și seria actului de identitate, fiind verificate toate fotografiile. S-a constatat că posibilul autor locuiește în zona stației de autobuz unde  avut loc conflictul. Suspectul, un tânăr de 31 de ani a fost găsit, astăzi, la Casimcea, în județul Tulcea, unde tatăl său are o cășărie. Nu știa că tânărul lovit de el murise, însă a recunoscut că l-a lovit, în urma unui conflict stupid. La această oră, este audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. 

Ne puteți urmări și pe Google News