Moartea suspectă unui important general rus, la finalul anului trecut, este legată de un complot menit să ducă la răsturnarea lui Vladimir Putin de la Kremlin. Complotul ar fi eșuat deoarece Vladimir Putin și-a schimbat brusc programul stabilit anterior. Scenariul a fost prezentat de presa occidentală care a speculat pe acest subiect.
Un complot pus la cale de elita militară din Rusia, împotriva lui Vladimir Putin, ar fi fost dejucat în ultimele zile ale anului trecut. Capul conspirației ar fi fost generalul Aleksei Maslov, fost șef al Forțelor Terestre din Rusia. Speculațiile pe acest subiect au fost alimentate de moartea subită a generalului rus, pe 24 decembrie. Generalul Maslov era un ofițer pro-occidental care a asigurat legătura cu NATO, iar în ultima perioadă lucra în cadrul unui concern, UralVagonZavod, cel mai mare producător de tancuri din lume.
De altfel, conform informațiilor publicate de The Hill, complotul pus la cale de militarii ruși avea în vedere capturarea lui Vladimir Putin în timpul unei vizite la această fabrică de tancuri.
Se pare că Putin ar fi aflat despre plan și ar fi anulat vizita programată chiar în ultima clipă, în condițiile în care străzile erau curățate de zăpadă, pentru a-i permite o deplasare rapidă, iar limuzina sa era pregătită de plecare. Informația a fost prezentată de televiziunea de stat, la momentul respectiv.
La câteva ore după anularea vizitei, concernul UralVagonZavod a anunțat că generalul Aleksei Maslov a murit într-un spital militar din Moscova, unde era internat. Cauza oficială a morții a fost un atac de cord, chiar în ziua de 25 decembrie.
Anunțul morții generalului Maslov
Potrivit reprezentanților UralVagonZavod, fostul general Maslov a traversat „o cale glorioasă” în rândurile forțelor armate. El a avansat de la comandant de pluton la comandant șef al trupelor terestre. Ulterior a fost numit reprezentant militar șef al Federației Ruse pe lângă NATO.
„În ultimii ani, lucrând ca reprezentant special al «UralVagonZavod» pentru cooperarea tehnico-militară, Aleksei Fedorovici a rămas fidel cauzei și Patriei până în ultima zi, contribuția sa la dezvoltarea și activitatea concernului «UralVagonZavod» fiind greu de estimat”, a subliniat sursa citată.
Fostul comandant militar provenea dintr-o regiune rusă situată la granița cu Ucraina și avea legături strânse cu această țară. Cariera militară a generalului Aleksei Maslov a început în Ucraina sovietică, unde a studiat la un colegiu pentru comandanți militari, în Harkov, iar ulterior a fost repartizat în Munții Carpați, la granița cu România. Aleksei Maslov, a fost considerat un susținător al cooperării Rusiei cu Alianța Nord-Atlantică. După ce a demisionat din funcția de comandant al forțelor militare terestre, el a condus delegația rusă la NATO.
Un alt oficial înalt a murit anterior
De altfel, nu este singurul singurul înalt oficial implicat în industria de război care a murit subit, în acele zile, în contextul în care se speculează despre o lovitură de stat împotriva lui Vladimir Putin. Moartea generalului Maslov a survenit la câteva zile după ce un alt oficial, al marinei militare, a murit subit.
Alexander Buzakov, în vârstă de 65 de ani, la o zi după ce a prezidat ceremonia de lansare la apă a unui nou submarin de la Șantierele Navale ale Amiralității din Sankt Petersburg. Acesta era responsabil cu fabricarea unor submarine.
Compania sa a descris moartea sa ca fiind „bruscă, intempestivă și tragică”, dar nu a oferit detalii despre cauze.