Consiliul Naţional al PNL se reuneşte pe 31 ianuarie la Palatul Parlamentului
- Andreea Udrea, consultant politic
- 26 ianuarie 2015, 13:48
Consiliul Naţional al noului PNL se va reuni sâmbătă la Palatul Parlamentului pentru a discuta, potrivit Statutului, parcursul politic al partidului în perioada ianuarie 2015 - ianuarie 2017, a anunţat azi secretarul general Gheorghe Flutur, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei comisiei paritare de unificare în cadrul noii formaţiuni liberale.
La eveniment sunt aşteptaţi să participe 1.100 de delegaţi, într-o formulă paritară, 550 de delegaţi din partea vechiului PNL şi alţi 550 de delegaţi din partea PDL, a precizat Flutur, citat de Agerpres.
Secretarul general al PNL a precizat că printre subiectele care se vor regăsi pe agenda evenimentului se numără validarea propunerilor privind finalizarea fuziunii în teritoriu şi poziţia PNL faţă de principalele teme politice, materializată printr-o rezoluţie.
Flutur a mai spus că duminică, la Parlament, la ora 11.00, la sala de grup a PNL se vor reuni toţi parlamentarii noii formaţiuni liberale, principalele subiecte ce urmează a fi abordate fiind legate de priorităţile parlamentare.