Consilierul progresist al lui JFK provoacă scandalul multiculturalismului

Consilierul progresist al lui JFK provoacă scandalul multiculturalismului

Interesat de viitorul liberalismului, Arthur M. Schlesinger Jr. a fost alături de tatăl său fondator al organizaţiei Americani pentru Acţiune Democratică.

A fost un aliat politic al democratului Adlai Stevenson, cu care a lucrat la două din campaniile sale prezidenţiale.

În anii postbelici, şi-a dedicat eforturile definirii culoarului pentru liberalismul american, între ceea ce era considerat drept progresismul stângii socialiste şi alternativele reacţionare ale dreptei.

În lucrarea sa „The Vital Center” (1949) a oferit o descriere a liberalismului dinamic, un model de liberalism care să păstreze legături cu liberalismul pragmatic. Concomitent, a lucrat, cu abnegaţie, la ceea ce avea să devină studiul, în trei volume, „The Age of Roosevelt”.

Nu şi-a ascuns admiraţia pentru Roosevelt, dar în acelaşi timp a oferit o interpretare proprie pentru New Deal, identificându-l simultan drept un produs al tradiţiei progresiste şi o rupere semnificativă de trecut. Pentru volumele seriei „The Crisis of the Old Order” a fost recompensat cu Premiul Bancroft.

Consilier special al lui JFK

Alegerile pentru Casa Albă din 1960 au reprezentat un moment de cotitură în viaţa lui Schlesinger.

A devenit un susţinător al lui John F. Kennedy, pentru care a lucrat în timpul campaniei electorale, iar după câştigarea alegerilor a dat curs propunerii de a lucra în cadrul aparatului executiv pe un post de consilier special, devenind parte a unui grup de liberali influenţi în cadrul administraţiei care a încercat să îl determine pe Kennedy să se îndepărteze de la linia mai conservatoare a celor decidenţi solid angajaţi în logica războiului rece a anilor '60.

După moartea lui John F. Kennedy, în 1963, Schlesinger a lucrat pentru scurt timp în cadrul administraţiei Johnson.

Publicarea eseului „The Disuniting of America” a generat o „dezbatere controversată despre pericolele multiculturalismului”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric

Ne puteți urmări și pe Google News