Cu toate că legea îi obligă să-şi facă publică activitatea, consilierii municipali „omit” să scrie rapoartele şi să le pună la dispoziţia cetăţenilor.
Doar trei dintre cei 55 de consilieri generali ai Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi-au depus rapoartele de activitate pe site-ul instituţiei în ultimii doi ani. Potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, consilierii sunt obligaţi „să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului”. „S-au mai făcut, în anii trecuţi, dar au fost scoase (de pe site - n.r.). Oricum, activitatea lor se vede prin prezenţa la şedinţe şi la comisiile de specialitate. Pe lângă acestea, mai au şi alte activităţi, dau audienţe, se întâlnesc cu oameni, iniţiază proiecte”, spune secretarul general al PMB, Tudor Toma. Pentru anul 2008, secretarul a trebuit să aibă grijă de publicarea unui singur raport, al PSD-istului Costel Nedelcu. Chiar dacă rapoartele sunt obligatorii, prin lege, aleşii municipali nu riscă nimic dacă nu depun efortul de a redacta un rezumat al activităţii lor, atâta timp cât Legea administraţiei locale nu prevede sancţiuni pentru consilierii leneşi. „Diverse sindrofii plicticoase”
Costel Nedelcu este unul dintre consilierii silitori, cu raport de activitate, singurul care, anul trecut, dacă e să ne luăm după acte, a avut preocupări. Din raport aflăm că Nedelcu e membru în comisia de patrimoniu şi în cea de mediu şi că, în 2008, nu a lipsit de la nicio şedinţă de comisie sau de consiliu.
De asemenea, PSD-istul Nedelcu spune că a primit bucureşteni în audienţă şi s-a deplasat în numeroase rânduri în teren, unde a fost invitat, sau „la propria iniţiativă, pentru a lua atitudine în favoarea drepturilor cetă ţeneşti”.
Dintre problemele sesizate de alegători, consilierul le aminteşte în raport pe cele mai importante: „Evidenţa câinilor comunitari şi siguranţa oamenilor faţă de aceştia, «să ne scăpaţi de cerşetorii şi golanii din tramvaiul 41, în special», întreţinerea spaţiilor verzi, poluarea fonică, fluenţa traficului, lipsa unor medicamente de pe piaţă «scumpe, dar lipsesc!» etc.”. Tot din acte aflăm că activitatea de consilier general l-a obligat pe Costel Nedelcu să participle la „diverse sindrofii plicticoase sau discuţii tematice de la care am învăţat lucruri noi, bune de aplicat în practică spre folosul societăţii”. Vor cabinete personale
În afară de Nedelcu, şi-au mai făcut public activitatea încă doi consilieri din PMB - Victor Adâr şi Mircea Valentin, ambele rapoarte fiind pentru anul 2007. Amândoi relatează în amănunt iniţiativele avute şi spun că au acordat audienţe. Potrivit secretarului general al Primăriei Capitalei, audienţele oferite de consilierii municipali, şi acestea obligatorii potrivit legii, se împiedică de lipsa condiţiilor din primărie. „E o problemă cu spaţiul, ar trebui să aibă fiecare biroul lui ca să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii normale, ceea ce e imposibil în situaţia actuală. Acum se grupează mai mulţi în câte un birou sau fac cu rândul”, spune Toma. PDL-istul Mircea Valentin a avut chiar un cabinet privat de consilier general, începând cu septembrie 2007.
Astfel, la sediul lui din Bd. Pache Protopopescu, nr. 118, consilierul spune că a susţinut audienţe de două ori pe săptămână, întâlnindu- se cu cetăţenii din sectorul 2. Chiria prea mare l-a făcut totuşi să renunţe la cabinet şi să mute audienţele la sediul partidului din Calea Moşilor. „Ne-am gândit să împărţim Bucureştiul pe zone şi să înfiinţăm cabinete în fiecare, ca să ne putem deplasa, la nevoie, acolo unde solicită cetăţenii care vin în audienţe”, a spus Valentin. Până când planul se va concretiza, cetăţenii îi vor putea pândi pe aleşi fie la sediul de partid, fie pe holurile primăriei.