Am obținut consensul necesar pentru ca bugetul să atingă 2% din PIB în 2017. Am propus ca acest nivel să fie considerat minim păstrat pentru cel puțin 10 ani pe perioada 2017-2027. În acest fel, se realizează predictibilititatea pentru acest sector vital”, a spus preşedintele Iohannis.

Un exerciţiu de imagine frumos, dar util ca o frecţie la un picior din lemn. Asta pentru că niciun lider politic nu poate astăzi să garanteze cifre dintr-un buget care se va vota peste doi ani. Desigur, ne aşteptăm ca toate partidele să respecte angajamentul asumat, dacă suntem foarte optimişti. Rămâne ca viitorul să demonstreze trăinicia acestei înţelegeri. Nu contest necesitatea acordării acestui buget Armatei, mă întreb însă de ce pune Iohannis asta deasupra altor probleme mult mai grave. În prezent, România are probleme mult mai urgente pentru care era mare nevoie de un consens clar şi ferm al tuturor liderilor politici, sub atenta supraveghere a noului preşedinte. Preşedinte care a fost votat masiv tocmai pentru că a făcut nişte promisiuni ferme în campania electorală.

Bugetul Armatei nu a fost o temă de campanie electorală. Nu cred că votul acordat lui Iohannis a fost unul cu gândul la bugetul Armatei în 2017. Nu am văzut în Piaţa Universităţii, în 16 noiembrie 2014, seara, pe nimeni să strige „Vrem buget 2 la sută pentru Armată!” şi nici vreo pancartă pe care să scrie: „Acord cu partidele pentru bugetul Armatei!”.

Cred că suntem de acord că problema bugetului Armatei în 2017 nu este printre motivele pentru care publicul a decis să meargă Iohannis la Cotroceni, nu Victor Ponta. Continuarea războiului împotriva corupţiei era o temă mult mai arzătoare, în opinia mea. Aici chiar avea România nevoie ca talentul de mediator şi puterea de convingere a preşedintelui Klaus Iohannis să producă o atitudine comună a tuturor liderilor politici. De exemplu, era superb dacă preşedintele Iohannis reuşea să convingă toţi liderii partidelor să-şi asume principii de integritate care să prevină, pentru următorii 100 de ani, accesul oricărui penal în Parlament sau pe vreo demnitate publică importantă. Era, de asemenea, important ca Preşedintele României să conducă niște consultări la finalul cărora să aflăm că toţi liderii partidelor au căzut de acord să voteze, până la alegerile din 2016, toate legile de care România are nevoie pentru ca următorul parlament să fie format din numai 300 de aleşi. Acesta era un consens necesar României acum, pentru care au votat 6,2 milioane de români cu Klaus Iohannis.

În mesajul de după consultările cu partidele pe tema bugetului alocat Armatei in 2017, preşedintele Iohannis vorbeşte despre „predictibilitate”. Un concept vital, de exemplu, pentru mediul de afaceri, care este sistematic bulversat cu modificări legislative din ce în ce mai absurde.

Şi aici era mare nevoie de un consens cu toate partidele. „Predictibilitatea” în această zonă este o metodă prin care România ar putea să-şi asigure o dezvoltare economică suficient de solidă pentru a finanţa bugetul de care Armata are nevoie. Un consens la acest capitol era mult mai util scopului propus decât exerciţiul de imagine de luni, de la Cotroceni.