Congres medical cu participare selectă la Timişoara
- Georgeta Petrovici
- 1 aprilie 2011, 15:36
Doctori din SUA, Grecia şi Germania stabilesc la Timişoara protocoale medicale menite să reducă numărul de amputaţii la nivelul picioarelor.
Până sâmbătă, la Timişoara are loc Congresul CompasX – prima iniţiativă pluridisciplinară pentru reducerea numarului de amputaţii ale membrului inferior. Cei mai mulţi dintre lectorii invitaţi sunt reputaţi specialişti din străinătate. Astfel, din Statele Unite, participă prof. dr. Geoffrey Hallock (Allentown) şi prof. dr. Thomas Zgonis (San Antonio), alţi doi sunt din Atena, Grecia - prof. dr. Vasileios Polyzois şi prof. dr. Ionnis Ignatiadis, iar prof. dr. Eckhard Klenk vine de la Duisburg, Germania. Iniţiativa evenimentului aparţine Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. Şeful clincii motivează necesitatea protocoalelor: "Date recente indică faptul că în Europa, în pofida progreselor medicale din ultimele douădecenii, numărul de amputaţii majore ale membrului inferior s¬a triplat la pacientii cu vârsta de peste 65 de ani", a declarat prof.dr. Mihai Ionac.
Diabetul şi ateroscleroza cresc riscul de amputaţii
Acest bilanţ îngrijorător e cauzat, în principal, de creşterea “epidemică" a incidenţei aterosclerozei şi diabetului zaharat, mai spune specialistul. "Impactul amputaţiei asupra pacienţilor este devastator, iar supravieţuirea pacientilor amputati scade dramatic, fiind sub 50% la doi ani postoperator, potrivit OMS. În aceste condiţii, elaborarea unor protocoale terapeutice inovative, prin care leziunile tisulare ischemice ale membrului inferior să fie depistate şi tratate precoce, devine o provocare şi în acelaşi timp o responsabilitate majoră a corpului medical", a mai declarat Ionac. În consecinţă, a făcut apel la mai mulţi specialişti din lume, aparţinând mai multor discipline medicale şi chirurgicale, pentru a găsi, la Timişoara, soluţii comune pentru cea mai modernmă abordare terapeutică a bolii arteriale periferice ocluzive până la posibilităţile actuale de reconstrucţie orto-plastică sau “vasculo-plastică" a membrului inferior ischemic şi piciorului diabetic (e.g. piciorul Charcot). Programul mai cuprinde ca şi transmisii prin satelit, demonstraţii “live" din sala de operaţii, un curs practic de echografie Doppler, respectiv de EVAR (tratament endovascular al anevrismului de aortă abdominală).