Concediul pentru creșterea copilului este considerat vechime în muncă. Legislația se referă la ambii părinți
- Mihai Soica
- 28 martie 2023, 07:14
Perioada de doi sau de trei ani, care reprezintă concediu pentru creștere a copilului, este considerată vechime în muncă, arată mai multe texte legale în vigoare.
Legislația se referă la ambii părinți, deoarece există și foarte multe cazuri, în care tații preferă să intre în concediu de creștere a copilului, caz în care vechimea în muncă se acordă acestora.
De aceleași drepturi se bucură și persoanele care au adoptat un copil și care, dacă aleg să intre în concediul pentru creșterea copilului, perioada respectivă se consideră drept vechime în muncă.
Codul Muncii prevede la articolul 51, că un contract individual de muncă se suspendă de drept atunci când se acordă salariatului concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, sau până la trei în cazul celor care suferă de dizabilități.
Ce prevede legea
Situația este reglementată de OUG 124/2011, pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială, emisă de Guvernul României.
”Perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap constituie vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate şi se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea”, se prevede în acest act normativ.
Ordonanța de Urgență a Guvernului 124/2011 a fost adoptată prin Legea 166/2012, pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială, care este în vigoare și produce efecte.
Indemnizația pentru creșterea copilului
Ministerul Muncii, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială informează că indemnizația pentru creșterea copilului de până la doi ani, poate fi solicitată de unul dintre cei doi părinți, indiferent dacă sunt căsătoriți sau nu.
”Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit ..., beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunar”, precizeză Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, informează avocatnet.ro.