Turiştii se pot bucura de senzaţii tari în cele mai populare destinaţii exotice.
Amatorii de senzaţii tari pot profita din plin de vacanţă pentru a avea parte de porţia de adrenalină dorită. Fie că rămân în ţară sau preferă atracţiile de peste hotare, ei au de ales între o aventură pe munte, sub apă sau pe uscat. Pachetele speciale se plătesc separat faţă de sejur şi costă de la 50 de euro.
Scuba-diving în Egipt, la Marea Roşie. În Sharm El Sheikh şi Hurghada se pot practica diverse sporturi nautice - snorkeling, scufundă ri, scuba-diving, windsurfing, dar şi călărie sau safari. Una dintre destinaţiile preferate este Parcul Maritim Natural Ras Mohamed - din Sharm El Sheikh, recomandat pentru iubitorii de înot şi scufundări. O mare atracţie pentru turişti sunt recifele de corali. Pachetele de scufundări se oferă la cerere. Pot fi achiziţionate la agenţie sau direct în staţiune. Foarte multe hoteluri au centre de scufundări care oferă lecţii pentru începători sau pachete de 3, 5 zile.
Merită să faci scufundări la:
> Gota Abu Ramada - unde sunt adevărate grădini de corali, dintre care cel mai faimos se numeşte „Aquarium“. Este un loc perfect pentru a lua lecţii de scufundări.
> Sha’ab Ruhr Umm Gamar - o scurtă enciclopedie a Mării Roşii, cu recife de corali şi vietăţi submarine. Această zonă a fost serios afectată acum câţiva ani de explozia unei nave, însă, în prezent, este din nou preferată de scufundători.
> Small Giftun - este un loc spectaculos, mai ales pentru scufundă torii tehnici. Se găseşte în cadrul Parcului Naţional Giftun. Peş- teri, canioane, un teren de joacă pentru cei care sunt fanii coralilor negri şi ai jocurilor printre balene, rechini.
> Carless Reef - sau „casa peş- tilor frumos coloraţi“. Locul, foarte popular în Hurgada, este accesibil atât începătorilor, cât şi celor cu experienţă în tehnica scufundărilor. Veţi observa o întreagă populaţie de peşti, iar scufundarea va deveni o experienţă de neuitat.
Căţărări în Malta. Insula este plină de roci virgine care abia aşteaptă să fie cucerite. Sunt multe stiluri de căţărat: cel tradiţional, climbingul cu scufundare în apă şi cel cu traversarea înot a apei. Turiştii pot ajunge la masivele de roci după o oră de mers cu maşina, la care se adaugă şi câteva minute de mers pe jos pentru a ajunge în vârf. De asemenea, nu e o problemă cu statul la rând, pentru că sunt numai 50 de căţărători locali.
Rock-climbingul se poate practica în Malta pe tot parcursul anului, şi asta datorită climei mediteraneene. Vremea ideală pentru practicarea acestui sport este în preajma Sărbătorilor când sunt 18- 20 grade. Cele mai bune anotimpuri pentru climbing sunt primăvara, toamna şi iarna. Din cauza umidităţii, în timpul verii climbingul trebuie să fie foarte bine planificat, iar căţărătorii îl pot practica dimineaţa, între 6.00 şi 11.00, şi seara, între 17.00 şi 21.00. O bună metodă de revigorare în timpul lunilor fierbinţi de vară sunt căţărările urmate de scufundări şi înot în Mediterana.
Safary Jumbo în Kenya. Safari Jumbo este ultimul tip de experienţă sălbatică care presupune o întâlnire cu elefanţii, hipopotamii, crocodilii, antilopa sud-africană, bivolul african, leopardul, maimuţ e. Jumbo este practic salutul de întâlnire cu animalele.
Turiştii trebuie să le observe şi să încerce să le cunoască, iar momentele de amuzament nu lipsesc. Oferta de safary în Kenya se adresează unui tip de client dispus să plătească mai mult - peste 1.500 de euro - şi care vrea excursii în savana africană pentru a vedea pe viu speciile de animale africane mari. Pentru o astfel de vacanţă trebuie evitate însă lunile martiemai şi septembrie-octombrie, când în Kenya este sezonul ploios.
Safari în Tunisia. Orice turist care ajunge în Tunisia, nu trebuie să rateze safary-ul în Sahara.. Preţ de jumătate de zi, turiştii au parte de o călătorie fascinantă cu jeepurile. Se merge la oazele cu milioane de palmieri sau la cele din mijlocul munţilor, dar se aleargă şi printre dunele de nisip. Toată excursia durează două zile şi costă 125 de euro. Sahara tunisiană se întinde pe 20.000 de kilometri pătraţi, iar drumul până în deşert din orice staţiune de pe litoral este de cel putin 4 ore de mers cu maşina. Plimbarea cu cămila se face în maximum o oră.
De la locul de plecare a caravanei, se poate închiria un turban şi o tunică pentru 2 dinari de persoană. Şi pentru că în Tunisia cei mai mulţi bani se fac din turism, călătorul va primi, la sfârşitul expediţiei, contra a 3 dinari, şi o fotografie din experienţa pe camilă ROMÂNIA
Schi extrem
În Făgăraş şi Parâng, aventurierii se pot căţăra pe gheaţă şi pe cascade. Schiul extrem - în afara pârtiei, precum şi schiul nocturn - se practică în special în Retezat. De zăpadă pot profita şi amatorii de snowrafting - nu au nevoie decât de o barcă pneumatică sau o cameră de la cauciucul unui tractor şi îşi pot da drumul la vale.