Motivele oficiale ale conflictului sunt legate de protejarea unei minorităţi locale. Neoficial, depozitele de aur şi columbită-tantalită (coltan) prezente în regiune au « aprins » imaginaţia rebelilor. După ce ieri luptele s-au apropiat de limita estică a provinciei, mii de oameni s-au refugiat spre Goma, capitala din Nord-Kivu.

Estimările oficiale numără peste 200.000 de refugiaţi din august, când luptele s-au reluat între facţiunea condusă de Laurent Nkunda şi forţele armate ale Republicii Democrate. Situaţia în zonă este mai neclară ca niciodată, în condiţiile în care responsabilii politici din Rwanda par să susţină din umbră acţiunile rebelilor.

Capitalismul, între bine şi rău

Prezentul conflictului se scrie pe repede-înainte. În data de 26 octombrie rebelii reuşesc să ocupe o bază militară în Nord-Kivu. Ţinta finală a grupului condus de Laurent Nkunda (fost general congolez) este Goma, capitala provinciei. Pe 27 octombrie, clădiri ale Naţiunilor Unite din Goma sunt atacate cu pietre şi coktailuri Molotov de către civilii furioşi pe pasivitatea « căştilor albastre ».

În tot acest timp, facţiunea condusă de Nkundu s-a apropiat la câţiva kilometri de capitală. Oficial, rebelii susţin că luptă pentru cauza minorităţii Tutsi din regiune, puternic afectată în anii ’90 de genociduri succesive. Se poate specula totuşi că acţiunea militară poartă în subsidiar tentativa de a controla resursele naturale din regiune. Estul Republicii este renumit pentru depozitele de aur şi coltan (denumirea colocvială pentru columbită-tantalită, rocă metalică din care se extrage tantalul, element chimic de bază în producţia de telefoane mobile şi computere).

De altfel, în 2003, un raport al ONU aducea în atenţia lumii traficul subteran masiv din zonă. Reţeta e simplă : regiunea are depozite minerale valoroase, facţiunile militare le extrag şi le transportă ilegal peste graniţă, multinaţionalele occidentale îşi multiplică cifra de afaceri, iar banii se întorc în Congo pentru a finanţa înarmarea rebelilor.

Dezastrul umanitar

Conform BBC, forţele Naţiunilor Unite prezente în zonă sunt incapabile să gestioneze eficient mişcările masive de populaţie din zonă. Misiunea ONU din Congo, deşi cea mai mare operaţiune de menţinere a păcii întreprinsă de Naţiunile Unite în prezent (cu un buget de 1,1 miliarde de dolari şi un personal de peste 17.000 de oameni), nu poate gestiona nevoile umanitare ale populaţiei care se retrage din calea liniilor de front.

Degringoladă pare a fi cuvântul de ordine în zonă. « Pur şi simplu nu putem trimite echipe în zonele rurale, e un adevărat război acolo, e anarhie », a declarat pentru BBC Ron Redmond, responsabil ONU în zonă.  

Istoria unui conflict fără sfârşit

Scenariul armat de astăzi, deşi de dată recentă ca desfăşurare cronologică, e puternic înrădăcinat în conflictele succesive care au afectat Republica Democrată Congo în ultimele două decenii. În Nord-Kivu combatanţii sunt cunoscuţi: forţele armate oficiale ale Republicii Democrate Congo, pe de o parte, facţiuni rebele din regiune conduse de un fost general al administraţiei militare locale, Laurent Nkunda, pe de altă parte.

Motivele conflictului rămân însă în ceaţă. Ofiţer în cel de-Al Doilea Război Congolez de la sfârştiul anilor ’90, Nkunda s-a decis în 2004 să respingă autoritatea guvernării centrale şi să întreprindă acţiuni de gherilă în zonă. După repetate tentative eşuate de a prelua controlul unor centre urbane importante ale provinciei, rebelii din Nord-Kivu semnaseră în ianuarie 2008 un acord provizoriu de pace cu autorităţile.

Demilitarizarea nu s-a produs însă, în parte pentru că rebelii lui Nkundu au refuzat să predea armamentul din dotare atâta timp cât miliţiile Hutu operează în zonă. Genocidul este încă un cuvânt cu rezonanţa coşmarului trăit la mijlocul anilor ’90, când minorităţile locale au fost reprimate brutal.