Compania Tarom va avea un nou director. Bărbatul s-a întors la conducere după ce a fost demis de fostul ministru al Transporturilor

Sursa foto: wikimedia.org

Se fac modificări în fruntea companiei Tarom. Cătălin Radu Prunariu, fiul astronautului Dumitru Prunariu, va fi înlocuit din funcție de Mihăiță Ursu. Acesta din urmă a mai condus compania în perioada iunie 2020 – iunie 2021, ca interimar, însă a fost demis de fostul ministru al Transporturilor.

Marți, compania Tarom a anunțat faptul că vor avea un nou director general. Acesta a fost ales din rândul membrilor Consiliului de Administrație. Mihăiță Ursu este cel care va ocupa funcția de conducere. Acesta a fost desemnat în CA din luna septembrie 2021, la trei după ce a fost demis de către Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor la acea perioadă.

Nu este pentru prima dacă când Ursu conduce compania Tarom. Timp de aproximativ un an, în perioada iunie 2020 – iunie 2021, acesta a condus compania aeriană ca interimar.

Conform CV-ului postat pe site-ul oficial de la Tarom, Mihăiță Ursu, 45 de ani, a deținut mai multe funcții de conducere în companiile de stat.

După finalizarea studiilor liceale, noul director general al companiei Tarom a absolvit studiile postliceale de proiectant în industria construcțiilor de mașini. Ulterior, a urmat studiile la Facultatea de Geodezie a Universității Tehnice de Construcții București.

Primul loc de muncă a lui Mihăiță Ursu a fost obținut în 1995, ca referent la Administrația Domeniului Public Sector. După trei ani a decis să își continue activitatea la diverse companii de materiale de construcție, ocupând mai multe funcții de conducere în domeniul vânzării.

În februarie 2020 a fost numit în Consiliul de Administrație al Poștei Române, iar o lună mai târziu a fost desemnat și vicepreședinte al Consiliului de Administrație de la Tarom. După doar câteva luni, a devenit director general interimar al Tarom. A ocupat această funcție până în iunie 2021, când a fost demis de Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor la acea perioadă.

Ulterior, Mihăiță Ursu a obținut funcția de director general la o campanie care activează în domeniul farmaceutic, însă la trei luni s-a întors la Tarom ca membru al Consiliului de Administrație.

Cătălin Radu Prunariu a demisionat din funcția de director general

Marți, compania aeriană a anunțat schimbarea directorului general. Cătălin Radu Prunariu, fiul astronautului Dumitru Prunariu, va fi înlocuit de Mihăiță Ursu, cel care timp de 12 luni a condus compania ca interimar.

Prunariu a demisionat din fruntea companiei aeriene la doar șase luni de la numire. Fostul director general a susținut într-un comunicat de presă că motivele deciziei sunt personale.

„Astăzi, 04 ianuarie 2021, Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM a luat act de demisia domnului comandant Cătălin Radu Prunariu din funcția de director general, demersul acestuia fiind din motive personale”, se arată în comunicatul TAROM.