Din 27 ianuarie, dispar comisioanele pentru deschiderea şi închiderea contului, comisionul pentru retrageri de bani şi comisionul pentru interogarea soldului
Băncile sunt obligate să elimine, din 27 ianuarie anul curent, anumite comisioane pentru conturile de plăţi, cu servicii de bază. Potrivit legii 258/2017, publicată în Monitorul Oficial la sfârşitul lunii decembrie, vor dispărea comisioanele percepute pentru deschiderea şi închiderea unui cont bancar de plăţi cu servicii de bază, pentru retrageri de bani sau pentru interogarea soldului.
Potrivit legii, care pune în acord legislaţia naţională cu o Directivă europeană, instituţiile de credit vor fi nevoite să ofere gratuit următoarele servicii: operaţiunile necesare pentru deschiderea şi închiderea unui cont de plăţi; retragerile de numerar pe teritoriul Uniunii Europene dintr-un cont de plăţi, la ghişeu sau la bancomate, în timpul sau în afara programului de lucru al băncii.
Mai multe avantaje pentru cei cu venituri mici
Persoanele fizice, cu venituri lunare aflate sub 60% din câştigul salarial mediu brut sau care în ultimele şase luni au avut venituri cumulate până sub 60% din salariul mediu brut, vor beneficia şi de alte gratuităţi. Lista include serviciile de administrare de cont şi serviciile ce permit depunerile de bani în cont. Însă, potrivit avocat.net, retragerile de bani la ghişee sau bancomate vor fi gratuite doar în România, nu şi în alte ţări UE. Totodată, în cazul cetăţenilor cu venituri mici vor fi gratuite primele 10 operaţiuni lunare de plată pe teritoriul UE (debitările directe, plăţile cu cardul şi transferurile de credit).
Salariul mediu brut în 2018 este prognozat la 4.162 de lei de către Comisia Naţională de Prognoză, ceea ce înseamnă că persoanele cu venituri de sub 2.497 de lei vor beneficia de eliminarea comisioanelor.
Sancţiuni de la 50.000 la 100.000 de lei
Băncile care încalcă aceste reguli vor fi amendate cu sume cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei şi vor fi obligate să restituie banii încasaţi ilegal, altfel vor risca amenzi între 50.000 şi 100.000 de lei. De constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va ocupa Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, fie la sesizarea consumatorilor sau a asociaţiilor de consumatori, fie din oficiu.