Comisia „Iordache”: Comunicările publice și furnizarea de informații din cursul urmăririi penale să fie interzise
- Maria Stan
- 7 iunie 2018, 11:03
Comisia specială parlamentară privind legile Justiței condusă de deputatul PSD Florin Iordache a început, miercuri, dezbaterile la proiectul de modificare a Codului de procedură penală (CPP).
Ședința comisiei „Iordache” se desfășoară în contextul în care Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva României pe Directiva privind prezumția de nevinovăție, pe care țara nostră trebuia să o transpună în legislație până în luna aprilie.
Directiva europeană este unul dintre motivele modificării CPP, împreună cu punerea în acord a unor articole declarate neconstituționale cu deciziile Constituționale ale CCR.
Astfel, în cadrul ședinței s-a adoptat un amendament ca în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură comunicările publice, declarațiie publice, precum și furnizarea de alte informații sunt interzise.
„În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţile publice referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul acestor proceduri şi nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”, se arată în amendamentul PSD - UDMR şi adoptat de membrii Comisiei „Iordache”.
De de altă parte, membrii comisiei au votat ca „dacă organele judiciare au comunicat public date şi informaţii privind începerea urmăririi penale, luarea unor măsuri preventive sau trimiterea în judecată a unei persoane, acestea sunt obligate să comunice în mod similar şi soluţiile de achitare, clasare sau încetare a procesului penal, după caz”.