Tribunalul General al Uniunii Europene a anunțat că a anulat decizia Comisiei Europene prin care Germania a putut să ajute Lufthansa. Guvernul de la Berlin i-a oferit companiei aeriene o sumă de bani în timpul pandemiei de COVID-19.
În hotărârea tribunalului se mai precizează că membrii CE nu au evaluat suficient posibilitatea finanțării nevoilor de capital necesare prin intermediul piețelor private, iar acest lucru ridică semne de întrebare în cazul eligibilității Lufthansa. O altă greșeală sesizată de tribunal se referă la faptul că CE „nu a solicitat un mecanism care să stimuleze Lufthansa să răscumpere cât mai repede acțiunile Germaniei”.
Ce a transmis compania aeriană Lufthansa
Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a transmis că Lufthansa „a rambursat deja în totalitate măsurile de stabilizare care au fost aprobate de Comisia Europeană”. Acest lucru înseamnă că problemele sesizate au fost încheiate înaintea ca tribunalul să emită hotărârea judecătorească. Purtătorul de cuvânt a mai adăugat că „veniturile din vânzarea acțiunilor au totalizat puțin peste un miliard de euro”. Restul ajutorului primit de compania aeriană a fost deja rambursat de Lufthansa în anul 2021.
Hotărârea Curții Europene vine după ce alte două companii aeriene, Ryanair și Condor, au susținut că guvernele au favorizat companiile de stat și că le-au oferit ajutoare financiare. „Intervenția Curții este un triumf pentru concurența loială și pentru consumatorii din UE”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Ryanair.
„Hotărârile de astăzi confirmă că, Comisia trebuie să acționeze ca un gardian al condițiilor de concurență echitabile în transportul aerian și nu poate aproba ajutoare de stat discriminatorii sub presiunea politică a guvernelor naționale”, se mai precizează în comunicat. Un purtător de cuvânt al CE a transmis că hotărârea va fi studiată, iar specialiștii vor stabili ce măsuri vor fi luate în continuare, potrivit EURACTIV.