Sublocotenentul Constantin C. Ciulei a ajuns victima ofiţerului trădător Sturdza.

Când colonelul Sturdza i-a ordonat sublocotenentului Ciulei să se retragă de pe un aliniament favorabil, acesta şi-a dat seama de gravitatea situaţiei: se crea inamicului posibilitatea să pătrundă în spatele dispozitivului trupelor noastre.

Pentru a nu fi demascate intenţiile sale, colonelul a încercat să-i împuşte pe sublocotenentul Ciulei şi pe căpitanul Mărculescu, dar tentativa nu a reuşit, doar căpitanul fiind rănit.

Acest eşec l-a determinat pe colonel să-l acuze pe sublocotenent că s-a retras fără ordin cu compania din faţa inamicului (cota 625 Momâia) şi l-a deferit Curţii Marţiale al cărei preşedinte îi era foarte bun prieten, fără a avea alte probe decât „mărturia unor ofiţeri care nu au fost acolo”.

Colonelul Sturdza a fost decorat la data de 20 ianuarie/2 februarie, iar sublocotenentul, datorită relaţiilor colonelului cu membrii Curţii Marţiale, a fost judecat şi condamnat la moarte pe 26 ianuarie/8 februarie.

Instanţa de judecată nu a luat în considerare motive temeinice pentru amânarea procesului: acuzatul era bolnav şi aducerea lui în această stare în faţa instanţei era ilegală; martorii principali lipseau; probele apărării nu au fost admise.

În ultimul său cuvânt adresat instanţei, sublocotenentul Ciulei a spus: ,,Nu sunt vinovat! Doresc să fiu trimis pe front, în linia întâia, ca să-mi fac datoria ca şi până acum”.

La 28 ianuarie/10 februarie 1917, ora 3 p.m., a fost executat în poligonul Bacău.

Nu a acceptat să fie legat la ochi.

La 24 ianuarie/6 februarie, sub pretextul că se duce să-şi ia rămas bun de la foştii subalterni, colonelul Sturdza, însoţit de ordonanţă şi de aghiotantul său, locotenentul Wachmann, a reuşit să treacă peste linia frontului prin sectorul Regimentului 2 Grăniceri, al cărui comandant fusese.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric