Giganţii ipotecari americani Fannie Mae şi Freddie Mac vor fi puşi sub control guvernamental, într-o încercare de a-i salva de la faliment, anunţă BBC.
„Infuzia“ de bani pe care trezoreria americană este dispusă să-i investească în salvarea celor două instituţii financiare este cuprinsă între 15 şi 20 de miliarde de dolari, cel mai mare ajutor acordat de Guvernul SUA, anunţă cotidianul britanic „The Times“, în ediţia on-line. Trecerea celor mai importanţi jucători de pe piaţa ipotecară din SUA sub controlul statului va determina o înlocuire a conducerii de top, precum şi o diminuare considerabilă a valorii pachetelor de acţiuni. Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, i-ar fi avertizat deja pe directorii generali ai celor două bănci că îşi vor pierde funcţia în urma naţionalizării, scrie „The Times“. Fannie Mae şi Freddie Mac controlează circa 75% din piaţa ipotecară din SUA.
Mutare periculoasă
Unii analişti consideră că o astfel de măsură va recâştiga încrederea investitorilor pe termen scurt, însă fără un plan bine pus la punct, de acum încolo guvernul va răspunde pentru instabilitatea celor două instituţii financiare, afectând capacitatea SUA de a obţine împrumuturi. „Noi ştiam că aceste companii sunt mult prea mari ca să se prăbuşească. În urma ajutorului acordat, guvernul va fi acum în pericol“, a declarat analistul Richard Bove, citat de „The Times“. La sfârşitul săptămânii trecute, Asociaţia Americană a Băncilor Ipotecare a făcut public un studiu potrivit căruia circa 9% dintre americanii care au o ipotecă se află în urmă cu plata ratelor sau sunt deja obligaţi să-şi părăsească locuinţele.
Împreună, Fannie Mae şi Freddie Mac garantează sau deţin împrumuturi ipotecare în valoare de circa 5,3 miliarde de dolari. Ambele bănci înregistrează pierderi uriaşe. Doar între lunile aprilie şi iulie au pierdut peste 3,1 miliarde de dolari. Sectorul imobiliar american înregistrează în continuare pierderi. Preţurile locuinţelor au scăzut în august cu circa 12,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.