Povestea este cunoscută, dar atât de frumoasă încât o mai dau şi eu odată:

În anul 1816, spune Papazoglu, într’o duminecă după prânz, Domniţa

Raluca, fiica lui Vodă Caragea, şedea la fereastra Palatului domnesc – unde este azi Pasagiul Comedia – şi privea, aşa, pe Pod.

Deodată, zăreşte o caleaşcă nouă nouţă cu o pereche de telegari de toată frumuseţea, şi, în caleaşcă, două jupâniţe tinere, legate la cap cu testimene cu calemchiuri peste care aşezaseră, cum era moda pe atunci, un fesuleţ roşu cu ciucuri de mătase albastră, numit ceftecaic.

Dintr’o privire, vede Doamna că jupâniţele nu sunt de rang boieresc.

Bate în palme, dă poruncă, cât ai clipi din ochi baş-ciohodarul aleargă după caleaşcă, o opreşte şi o aduce în curtea Palatului.

Jupâniţele sunt date jos din caleaşcă şi cercetate pe loc: sunt nevestele a doi cojocari dintre cei mai bogaţi, Dedu şi Ciochină.

Din porunca Doamnei jupâniţele sunt date pe poartă afară, pe jos, aşa cum erau, în malotelele lor de catifea, în papucii lor de atlas şi sfătuite să alerge degrabă acasă să-şi vadă de copii. Iar caleaşca, cu cai cu tot, s’a trimis la grajdurile Domneşti.

A doua zi, Vodă porunci să-i aducă pe cojocari la curte. Bieţii oameni intrară, tremurând, dar n’avuseră timpul să îngenuncheze că începu Caragea să răcnească la ei:

„Ce sunteţi voi bre, baroni sau prinţi, că jupânesele voastre se plimbă în caleaşcă, în haine care au întrecut pe ale Doamnei!”.

– „Măria Ta”, ziseră cojocarii, „un negustor din Viena ne-au trimis caleaşca cu caii, drept preţul a 10 pungi de bani ce ne era datori pe blănuri.

Noi, ce să facem, ne-am trimis jupâniţele pe pod cu caleaşca, doar s’o găsi vreun boier să-i placă şi s’o cumpere, că tare avem nevoie de bani”.

Vodă porunci atunci ispravnicului de curte să numere cojocarilor 10 pungi de bani – şi dărui caleaşca Doamnei!

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric