Coface: mic.ro nu și-a respectat angajamentele și avea întârzieri de plată de peste 240 de zile

Coface: mic.ro nu și-a respectat angajamentele și avea întârzieri de plată de peste 240 de zile

Ceea ce s-a întâmplat cu lanțul de magazine mic.ro, deținut de omul de afaceri Dinu Patriciu, era previzibil, deoarece compania nu și-a respectat niciodată angajamentele și avea întârzieri de plată de peste 240 de zile, ceea ce pentru zona de food este foarte mult, a spus, astăzi, Anca Dan, credit risc manager în cadrul Coface România.

Aceasta a menționat că deși nu au colaborat direct cu firma Mercadia, care operează lanțul de magazine, cei de la Coface au fost consultați în multe rânduri de reprezentanți ai unor branduri cunoscute care furnizau marfă pentru mic.ro.

”Banii investitorilor nu există. Toată dezvoltarea pe care au făcut-o a fost pe banii creditorilor și ai furnizorilor”, au spus cei de la Coface.

La nivelul întregului portofoliului de clienți, reprezentanții Coface au sesizat o creștere puternică a incidentelor de plată, ceea ce poate indica un reviriment al crizei. Dacă până acum cele care nu reușeau să-și plătească datoriile erau în special firmele mici, acum au început să se observe probleme la plată și de partea companiilor mari, iar termenul mediu de plată a restanțelor a crescut de la 45 -60 de zile la 90 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News