Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE și UDMR și-au depus, ieri, propunerile de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală în sensul întăririi prezumției de nevinovăție în cazul persoanelor acuzate de corupție. Partidele din opoziție, președintele Klaus Iohannis, DNA și DIICOT se opun. Dezbaterile și votul încep luni în Parlament
Parlamentarii vor să introducă principiul potrivit căruia „suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția respectiv are dreptul de a nu se autoincrimina și de a nu coopera în cadrul oricărei penale”. Modificările contextul în care România trebuie să transpună o directivă europeană în acest sens.
Scurgeri
Publicarea unor informații din dosarele penale aflate în instanță, fără ca dosarul să fi devenit public, va deveni infracțiune, potrivit unei alte propuneri de modificarea a Codurilor Penale. De asemenea, introducerea pedepsei cu închisoare de la 6 luni la 3 ani pentru magistrații și funcționarii publici care dezvăluie, unor persoane care nu au legătură cu soluționarea cauzei, date din dosar înainte de soluționarea cauzei.
Cătușe
O altă propunere depusă în Parlament prevede că „în cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni”.
Declarații publice
Înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca și cum acestea ar fi fost condamnate, este altă propunere din Parlament.
Mărturie mincinoasă
Hotărârile de condamnare nu se pot „întemeia în măsură determinantă” pe declarațiile denunțătorilor ori ale martorilor protejați sau ale altor persoane care au obținut nepedepsirea sau reducerea pedepsei în schimbul declarațiilor date.
Magistrații răspund penal
Potrivit unui alt amendament, „constituie abuz în serviciu” fapta unui magistrat care a comis „cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă” o eroare judiciară în urma căreia statul român a fost condamnat de către o instanță internațională.
Coaliție anti-PSD
DNA a apreciat, ieri, că propunerile vor avea un efect „devastator” asupra anchetelor penale, iar DIICOT a invocat riscul unei „amputări a posibilităților tactice de investigare a infracţiunilor”. Aflat la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a recomandat ieri Parlamentului să „abordeze cu maximă răspundere” subiectul. „Dacă s-ar adopta aceste amendamente, s-ar curăţa de dosare întreg Parlamentul”, a spus deputatul USR Stelian Ion. „Afectează în mod serios capacitatea organelor de anchetă de a-şi îndeplini misiunea de combatere a infracţionalităţii”, a spus și deputatul PNL Cătălin Predoiu.