Codul Rutier 2024. Noi reguli la depășirea pe drumurile publice

Trafic rutier Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Codul Rutier a fost modificat și vine cu clarificări legate de o serie de manevre efectuate de șoferi în trafic. O astfel de clarificare vizează manevra de depășire, inclusiv pe partea dreaptă.

 

Legislația rutieră, actualizată, stabilește condițiile în care est permisă depășirea prin dreapta. Modificările au drept scop creșterea siguranței șoferilor în trafic și reducerea accidentelor pe drumurile publice. Astfel, orice șofer trebuie să se pună la curent cu prevederile din lege.

Cum se face depășirea după Codul Rutier

Legislația rutieră stabilește reguli pentru manevra de depășire în trafic, astfel încât să reducă riscul de accidente pe șosele. Codul Rutier stabilește în ce condiții trebuie să se efectueze manevra de depășire. Șoferii trebuie să execute o serie de proceduri stricte, de la semnalizarea intenției până la trecerea pe lângă vehiculul depășit.

În primul rând, șoferul trebuie să semnalizeze intenția de de depășire. Acest lucru este obligatoriu pentru a le arăta celorlalți participanți la trafic ce dorește să facă. În al doilea rând, Codul Rutier atrage atenția că șoferii trebuie să se asigure, înainte de a începe manevra, că nu există alții care au aceeași intenție.

În timpul efectuării manevrei, după ce și-a luat toate măsurile de precauție, șoferul trebuie să păstreze o distanță sigură, în lateral, față de vehiculul pe care îl depășește. Astfel se evită eventualele coliziuni.

Într-un final, după depășire, Codul Rutier prevede că mașina care a efectuat manevra trebuie să revină pe banda inițială. Șoferul trebuie să semnalizeze și să se asigure că dorește să revină, pentru a-i avertiza pe ceilalți.

Șoferi. Sursă foto: arhivă EVZ

Manevra de depășire pe șosele

Codul Rutier prevede că depășirea poate fi efectuată în diferite moduri, în funcție de configurația șoselei. Depășirea se poate face pe contrasens, atunci când drumurile au câte o singură bandă pe sens.

Pe drumurile cu mai multe benzi pe sens, depășirea se poate face pe orice altă bandă. Este numită depășire, în acest caz, dacă șoferul revine pe banda inițială.

În anumite situații, acolo unde există, Codul Rutier prevede că depășirea se poate face pe banda din mijloc, destinată acestui tip de manevre.

Poliţia rutieră. Sursa foto: EVZ

Codul Rutier reglementează depășirea prin dreapta

Legea permite ca în anumite situații, depășirea să se facă și pe partea dreaptă. Există două cazuri prevăzute de Codul Rutier, în acest sens:

  • Când vehiculul din față este oprit aproape de mijlocul drumului și intenționează să vireze la stânga, iar lățimea șoselei, marcajele și indicatoarele rutiere permit această manevră;
  • În cazul tramvaielor, depășirea se face prin dreapta, cu excepția situațiilor în care manevra ar contraveni altor reglementări rutiere. În cazul străzilor cu sens unic sau când spațiul nu permite depășirea prin dreapta, tramvaiele pot fi depășite prin stânga.

Noile modificări la Codul Rutier sunt menite să clarifice procedurile de depășire și să promoveze o circulație mai sigură pe drumurile publice. Șoferii trebuie să se pună la curent și să contibuie la menținerea siguranței în trafic, pentru a reduce riscul de accidente.