Cumpăr ceva de la un chioşc şi vânzătoarea îmi spune, când dau să plec, “Paşte frumos să aveţi. Şi Înviere luminată”.
Fraza deja urbană şi occidentalizată “Sărbători fericite” mi se opreşte în gât. Nu pot să îi răspund aşa ceva la o asemenea urare. Doamna vânzătoare observându-mi perplexitatea de a nu şti ce să îi răspund la urarea simplă în fond, dar atât de rară încât este complexă, glăsuieşte mai departe: “Lumea se înghesuie în biserici de marile sărbători. În rest aleargă şi uită de Dumnezeu. Când îşi aduce aminte de El se calcă în picioare la biserică, se îmbrânceşte, face coadă la lumânări, la pupat icoane, la trecutul pe sub masă, vorbeşte tare. Domnişoară, toţi se închină cu ditamai crucile, dar nu ştiu să se poarte la biserică. Oamenii de la sate au venit la oraş să îşi caute rostul, căutându-l pe Dumnezeu doar atunci când au nevoie. La fel ca cei născuţi la oraş”.
Brusc mi se ivesc în minte anii copilăriei (atunci când nici măcar nu îmi închipuiam că o să mă înghită oraşul şi funcţionăreala). Duminicile când bunica de la ţară lua coşul în care avea lumânări şi de-ale gurii de împărţit şi mergeam la biserica din sat. Unde oamenii aşteptau “să citească preotul” (aşa ziceau) cuminţi, de se auzea foşnetul ierbii şi gânguritul păsărilor pe afară. Mai târziu, aveam să găsesc acestor duminici motto-ul “Cuminţenia pământului s-a născut la sat”, parafrazând celebra frază a lui Blaga. În timp, pământul răzvrătit şi-a uitat cuminţenia, iar satul, în speţă unele dintre sate, nu mai există. “Codul bunelor maniere e valabil şi la biserică”, mă trezeşte din gânduri doamna, iar în secunda când mă gândesc că Dumnezeu ne vorbeşte prin oameni simpli, vânzătoarea repetă “Paşte frumos să aveţi. Şi Înviere luminată”…
Nicolae Steinhardt spunea, în "Jurnalul fericirii": "Dacă nu putem fi mai buni, să încercăm să fim măcar politicoşi". Doamne ajută!
Recomandările noastre
