Cod roșu la Neurochirurgie Iași. Numărul suspecților de coronavirus s-a triplat

Cod roșu la Neurochirurgie Iași. Numărul suspecților de coronavirus s-a triplat

Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi intră în regim de urgență după ce numărul persoanelor testate pozitiv pentru noul coronavirus aproape s-a triplat în 24 de ore. Managerul spitalului, Lucian Eva a declarat că numărul celor depistați pozitiv a crescut de la 10, vineri, la 28.

Managerul Lucian Eva a declarat că dintre cele 28 de persoane depistate pozitiv, cele mai multe sunt cadre medicale, medici și asistente, dar și pacienți.

„Începând de astăzi Spitalul de Neurochirurgie lucrează în regim de urgenţă. Avem o anchetă în desfăşurare şi încercăm să luăm toate măsurile necesare de depistare a virusului COVID-19 şi de stopare a răspândirii acestuia. Până în acest moment am testat 200 de persoane la nivelul spitalului, iar 28 din acestea sunt pozitive. Continuăm testarea şi retestăm acolo unde este cazul”, a declarat Lucian Eva.

Potrivit spuselor sale, clinica I de Neurochirurgie, în care a fost depistat primul caz cu virusul COVID-19, este complet izolată, dezinfectată şi decontamiată.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În acest moment lucrăm pentru refacerea protocoalelor spitalului, dar şi a circuitelor pentru a asigura în continuare activitatea medicală pe partea de urgenţe neurologice şi neurochirurgicale pentru a putea primi cazurile medicale majore. Persoanele care au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19 vor rămâne internate în Spitalul de Neurochirurgie unde vor fi tratate. Să nu uităm că unitatea medicală a fost pregătită încă de acum două luni, de la izbucnirea pandemiei, pentru a face faţă unei astfel de situaţii. Suntem pregătiţi să luăm toate măsurile necesare pentru a opri acest virus care a fost adus din exteriorul spitalului, a precizat doctoral Eva.

În cursul zilei de vineri au fost depistate pozitiv zece cadre medicale, iar managerul Spitalului de Neurochirurgie declara că virusul a fost depistat prima oară la o asistentă medicală care a revenit în spital după 14 zile libere. Ulterior, toate persoanele care au avut contact cu asistenta infectată au fost testate.