Călăuză în lumea cărţilor. Întâmplări cu scriitori: Plimbare cu vaporaşul

Pe vremea cînd era preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru a invitat mai mulţi scriitori români şi străini la Neptun (inaugurând astfel un festival internaţional de literatură, care pe parcursul mai multor ediţii avea să se bucure de succes). Printre invitaţi m-am numărat şi eu.

Foarte mult mi-a plăcut o masă sardanapalică dată de preasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului... în plin post. Preasfinţitul oferea păcătoşilor de scriitori, la fiecare nou pahar de băutură şi la fiecare nou fel de mâncare, "dezlegări" (am cerut şi eu dezlegare la blonde, dar nu mi-a dat). După numeroase recitaluri de poezie, colocvii, festivităţi de decernare a unor premii, s-a organizat, în ultima zi a festivalului, o excursie cu vaporaşul în Delta Dunării. Ne-am îmbarcat cu toţii şi ambarcaţia s-a desprins lent de chei, pentru a ne duce printre lanuri unduitoare de stuf şi pâlcuri de păsări exotice. Eram toţi pe puntea şalupei şi ne bucuram din toată inima că suntem împreună, sub soarele de vară, în lumea apelor. Eu stăteam cu Dinu Flămând, eminentul poet şi traducător român stabilit la Paris, şi cu frumoasa poetă Clara Mărgineanu (care, din fericire, nu s-a stabilit la Paris) şi râdeam ca în studenţie. (Când am făcut pe vremuri cunoştinţă cu Dinu Flămând eram amândoi studenţi, eu la Bucureşti, el - la Cluj, iar prezentările au decurs astfel: "Dinu Flămând."; "Alex Ştefănescu, tot flămând".). Mulţi dintre scriitorii prezenţi pe vas se înghesuiau în timpul acesta în jurul unui bătrânel aparent insignifiant, dar care, în realitate, era Kjell Espmark, preşedinte al Academiei Suedeze (aceea care îi desemnează pe câştigătorii Premiului Nobel). Nicolae Breban, înalt, masiv, pătruns de propria-i măreţie, încerca şi el să ajungă în preajma importantului personaj. Îl priveam, ca de obicei, cu admiraţie, pentru că Nicolae Breban este, într-adevăr, un mare scriitor. În acelaşi timp, însă, mă atrăgea ideea să-l şi tachinez, fiindcă prea arăta ca viitoarea lui statuie de bronz dintr-o piaţă publică. Ocazia a apărut în scurtă vreme. Din direcţia opusă venea un alt vaporaş, plin de turişti. L-am strigat pe Nicolae Breban: - Nicolae, să ştii că acela este vaporaşul cu viitorii laureaţi ai Premiului Nobel. Te-ai îmbarcat greşit. Înzestrat cu o inteligenţă profundă, dar nu foarte rapidă, Nicolae Breban a rămas consternat. Figura lui exprima o prăbuşire morală dezastruoasă. Simţeam că ar fi vrut să sară din ambarcaţia noastră şi să urce pe cealaltă. N-am să uit niciodată acel moment care, bineînţeles, a fost spulberat de o explozie de veselie generală (la care, sper, a participat şi Nicolae Breban). EPILOG. O tânără publicistă, cu înfăţişare de păpuşă, dar răsfăţată şi rea, Luminiţa Marcu, a publicat ulterior într-un ziar condus de Cornel Nistorescu un articol în care deplângea faptul că scriitorii se plimbă cu vaporaşul în Deltă în timp ce pensionarii nu au bani să-şi cumpere ulei şi zahăr. Remarca era ridicolă întrucât tot cu acel vaporaş se plimbau adeseori şi... pensionarii, biletul de călătorie fiind foarte ieftin. N-am înţeles nici pânâ în ziua de azi de ce a girat Cornel Nistorescu acea inepţie.