Cluj. Povestea Denisei, fetița de șapte ani care a salvat viața altor trei copii

Cluj. Povestea Denisei, fetița de șapte ani care a salvat viața altor trei copii

La Spitalul Județean de Urgență pentru Copii Cluj Napoca a avut loc o prelevare de organe de la fetiță de 7 ani, care a intrat în moarte cerebrală. Echipele de medici de la Cluj și București au prelevat ficatul, rinichii și corneea.

„La Cluj, o copilă în vârstă de 7 ani desenează cu degețelul o căsuță pe geamul aburit de răbufnirile iernii. Va fi, din păcate, ultima pentru ea, pentru că îngerii au hotărât să o ia lângă ei, într-o lume mai bună. Aici, pe pământ, menirea fetiței a fost cu totul alta. Datorită ei, alți copii vor avea șansa de a-și duce viața mai departe”, pe scurt ar fi povestea Denisei, fetița de șapte ani, care a murit din cauza unor complicații cardiace.

Povestea Denisei este una foarte tristă. Fetița a fost găsită alături de frații ei, trei la număr, într-o pădure din apropierea orașului Gherla, unde locuiau într-un bordei alături de mama lor, o femeie modestă, extrem de săracă, care muncea cu ziua pentru a le putea da de mâncare celor patru copii. Denisa și frații ei au ajuns la Direcția de Protecția a Copilului Cluj, la un centru de specialitate. ”I-am luat pe toți patru frați. I-am spălat, i-am îmbrăcat și i-am iubit. Mama lor venea de câteva ori pe săptămână să îi vadă. Din toată sărăcia ei le aduce dulciuri”, povestește Dan Tămaș, directorul Direcției de Protecția a Copilului, care a fost numit de instanța de judecată, drept tutore al Denisei.

Acum patru săptămâni, Denisa a început să se simtă rău. Analizeze efectuate în regim de urgență au indicat o gravă malformație a inimii. ”Fetița a fost operată, dar nu s-a mai trezit din anestezie. După o vreme medicii au spus că Denisa a intrat în moarte cerebrală și trebuie deconectată de la aparate. M-am dus la biserică și m-am rugat la Dumnezeu să îmi arate o cale. Am chemat-o pe mama Denisei și ne-am luat rămas bun de la ea și am semnat actele pentru donarea de organe și pentru deconectare de la aparate”, a mai povestit Dan Tămaș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Denisa va fi înmormântată la Cimitirul din Gherla într-un sicriu alb. A fost un înger pe acest pământ care nu a apucat să își ia zborul în lume, dar a salvat viața altor trei copii în stare gravă.

Copil de doi ani salvat de Denisa

De cealaltă parte, pe un pat de spital din București, un copil de 16 ani, din Suceava, aflat în stare critică, așteaptă un miracol de Sfântul Nicolae. Iar medicul Vlad Brașoveanu îi dă vestea cea bună: îi va transplantat ficatul Denisei! Și, cum o minune nu vine niciodată singură, un băiat de 2 ani și 10 luni cu dializă peritoneală de la vârsta de un an și o fetiță de 13 ani cu aceeași suferință vor primi, la Cluj, rinichii micuței. Totodată, corneea se va duce la Spitalul Militar din București.

”Agenția Națională de Transplant mulțumește pentru sprijin si implicarea deosebita medicilor Remus Babici și Nicoleta Daraban, kdp, de la Spitalul Județean de Urgență pentru Copii Cluj Napoca. Fetița a fost donatorul cu numărul 72 de anul acesta, primul de la Spitalul de Copii din Cluj. Dar ea este mai mult decât un număr într-o statistică. Ea este dovada faptului că minunile există și că trebuie să credem, în continuare, în ele!!”, a transmis Agenția Naționala de Transplant.