Club Brugge a ratat de două ori același penalty împotriva lui FC Porto. Portughezii au câștigat cu scorul de 4-0

Sursa: https://www.digisport.ro/

Club Brugge a jucat, miercuri, 26 octombrie, împotriva lui FC Porto în etapa a cincea din Champions League. Echipa belgiană a făcut deplasarea în Portugalia unde a avut parte de un mare ghinion.

Club Brugge a făcut deplasarea în Portugalia pentru a disputa returul cu FC Porto. În ciuda rezultatului pozitiv din tur, belgienii nu au mai avut parte de același noroc și în această partidă. Meciul tur s-a încheiat cu victoria lui Club Brugge cu scorul de 4-0. Partida retur s-a terminat cu același scor, dar de această dată FC Porto a reușit să își adjudece cele trei puncte.Primul gol al partidei a fost marcat în minutul 33 de Mehdi Taremi. Ulterior, în decurs de trei minute, portughezii a reușit să puncteze de două ori, în minutul 57 prin Evanilson și în minutul 60 prin Stephen Eustaquio. Ultimul gol ar partidei a fost marcat în minutul 70 de primul marcator, Taremi.

Club Brugge a ratat un penalty cu repetiție

Echipa belgiană a ratat un penalty repetat, într-un interval de două minute. La scorul de 0-1, în minutul 50 al partidei, echipa belgiană primit o lovitură de la 11 metri după un fault necerut de situație. Faultul a fost comis după un corner de Carmo asupra lui Mechele. Doar că Vanaken a tras pe jos, previzibil pentru Diogo Costa, care a parat penalty-ul, sărind în dreapta sa.

În timp ce primul penalty era executat, arbitrul a fost informat de echipa din camera VAR că un jucător al lui FC Porto pășise în careu la șutul lui Vanaken. Așadar, arbitrul partidei a fost obligat să dicteze reluarea loviturii de pedeapsă. Este important de precizat că Diogo Costa, portarul de 23 de ani al portughezilor a ajuns la trei penalty-uri consecutive apărate în trei meciuri de Champions League. Totuși, tehnic vorbind, sunt patru lovituri de pedeapsă întrucât Costa a apărat două penalty-uri în meciul cu Brugge.

În urma partidei din penultima etapă a grupelor Ligii Campionilor, Brugge ocupă primul loc în Grupa B cu 10 puncte. FC Porto se află pe poziția a doua cu nouă puncte acumulate.