Clotilde Armand, vizită de noapte la Ambasada SUA

Clotilde Armand, vizită de noapte la Ambasada SUA Clotilde Armand. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Clotilde Armand refuză să accepte actualul rezultat al alegerilor și caută sprijin extern. În miezul nopții, aceasta a mers la sediul Ambasadei SUA, unde a stat aproape trei ore. Totodată, primarul Sectorului 1 acuză alianța PSD-PNL că ar mai fi „furat” 1.000 de voturi.

Clotilde Armand, vizită la Ambasada SUA

Primarul Sectorului 1 nu acceptă înfrângerea și încearcă să răstoarne rezultate. După valul de acuzații și plângeri, Clotilde Armand ar fi cerut sprijin extern în această luptă. Astfel, în miez de noapte, aceasta a fost prezentă la sediul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, conform unor surse politice, arată știripesurse.

Alegeri,

Alegeri. Sursa foto: dreamstime.com

În fața reprezentanților ambasadei, Primarul Sectorului 1 a continuat acuzațiile legate de fraudarea masivă a alegerilor la Sectorul 1.

Rareș Bogdan, despre solicitarea acesteia

Clotilde Armand a cerut renumărarea voturilor la Sectorul 1. Totodată, aceasta a făcut plângere penală împotriva șefului AEP, Toni Greblă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rareș Bogdan susține că aceasta încearcă să întoarcă rezultatele alegerilor, apelând la astfel de presiuni.

„Nu ne lăsăm intimidați de nicio ambasadă”, a spus liberalul.

„România este o ţară europeană, este o ţară respectată, este o ţară care trebuie să fie respectată, nu suntem o ţară care suntem colonia nimănui, suntem o ţară cu stat de drept funcţional, cu Jandarmerie funcţională, cu poliţie funcţională şi unde, dacă în 18.984 de secţii din România a funcţionat statul, nu înţeleg de ce într-un singur loc din România statul român nu funcţionează sau cineva încearcă să împiedice autoritatea statului de a-şi exercita treaba.”, a mai spus reprezentantul PNL.

Clotilde Armand

Sursa foto: Arhiva EVZ

Clotilde Armand, noi acuzații la adresa alianței PSD-PNL

Miercuri dimineață, primarul Sectorului 1 a acuzat alianța PSD-PNL de fraudă electorală. Candidata ADU susține că ar fi dispărut 1000 de voturi. Aceasta a făcut referire la o neregulă identificată într-un proces verbal de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. Lazăr.

„Au mai dispărut 1.000 voturi. Din pixul PNL PSD. Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă a celor de la PSD și PNL. Peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secția de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. Lazăr, s-au evaporat. Număr de magie marca PSD-PNL! Să recapitulăm situația de aici, conform procesului-verbal s-a primit un număr total de 2.220 de buletine de vot, din care au fost valabil exprimate 885 de voturi. Un număr de 24 de voturi au fost nule, iar 290 de buletine de vot au fost neîntrebuințate și anulate. Unde sunt 1021 de buletine de vot? În ce urnă de votare au fost depuse?”, a fost mesajul publicat de Clotilde Armand.