Andreea Mantea încearcă mereu să fie cu zâmbetul pe buze pentru publicul său, dar problemele din viața sa își spun cuvântul. Vedeta a povestit că trece prin clipe cumplite după ce starea de sănătate a fiului său, David, s-a agravat.
Andreea Mantea își ține fanii la curent pe rețelele de socializare în fiecare zi. Bruneta le povestește despre emisiunile sale, despre fiul său, dar și despre activitățile ei. Cu toate astea, vedeta a avut să le dea o veste proastă. Fiul său, David, se confruntă cu o serie de probleme de sănătate.
Aceasta le-a recunoscut internauților că băiețelul său a răcit foarte tare și a avut febră mare. Prezentatoarea nu s-a putut relaxa câteva zile, ba chiar a umblat peste tot pentru a se asigura că David este în siguranță. Fanii și-au dat seama că vedeta a pățit ceva și nu au ezitat să îi pună întrebări.
"(...) Am întâmpinat o problemă cu David. A avut febră foarte mare. Acum i-a mai scăzut și a adormit dar m-am speriat oricum. (...) Bolnăviorul meu!", le-a povestit Andreea Mantea fanilor.
Andreea Mantea a apelat la cei mai buni medici pentru a își face fiul bine. Acesta încă este răcit, dar tratamentul l-a ajutat să scape de febră. Vedeta le-a explicat fanilor că nu a putut sta pe Internet zilele astea și că s-au adunat din ce în ce mai multe treburi. Bruneta se ocupa și de proiectele de la televizor, dar încearcă să fie și o mamă excelentă.
Andreea Mantea, nou proiect la Kanal D
Andreea Mantea își face timp și pentru cariera sa. Vedeta este noua prezentatoare a emisiunii „Casa iubirii”, show-ul de la Kanal D. Aceasta îi va ajuta pe concurenți să își găsească dragostea adevărată.
„Sunt emoţionată şi fericită să fiu implicată în această emisiune care se anunţă a fi una foarte frumoasă, «Casa iubirii», şi sunt convinsă că dumneavoastră, toți cei de acasă, veţi fi bucuroşi să descoperiţi nişte oameni curaţi sufleteşte, care se vor afla lângă mine dintr-un motiv firesc şi atât de important: să-şi găsească dragostea.
Vom rescrie modalitatea de a face reality show, veţi avea parte de o experienţă cu totul nouă şi foarte plăcută în faţa micilor ecrane. Sunt nerăbdătoare să trăiesc emoţiile uriaşe la unison cu concurenţii, iar pe dumneavoastră vă invit să fiţi cu ochii pe noi în această nouă călătorie”, a declarat Andreea Mantea.