A doua clădire “inteligentă” de birouri clasa A a fost inaugurată azi, în Piaţa 700 din Timişoara, parte a ansamblului City Business Centre, ansamblu care, în final, va număra cinci imobile de birouri de prim rang, în centrul oraşului.
Pentru a-şi desfăşura activitatea în interiorul ei, firmele şi companiile îşi reduc aproape la jumătate consumul de energie, comparativ cu situaţia în care ar ocupa un sediu construit tradiţional. Clădirea e acoperită cu un sistem de panouri fotosensibile, care le fac să se închidă atunci când temperatura şi lumina din exterior sunt foarte ridicate.
În sezonul rece, acestea au posibilitatea de a se deschide automat, pentru a capta spre interior lumina şi căldura solară. În consecinţă sistemul face ca energia electrică consumată pentru încălzirea şi iluminarea birourilor să fie mult mai mică. Potrivit dezvoltatorilor proiectului, factura la electricitate plătită în imobil este cu 40% mai redusă decât dacă aceasta ar fi fost construită şi amenajată în mod tradiţional. Mai mult, întregul imobil este activat de un sistem sistem propriu de administrare automatizată (BMS), poriectul dezvoltat de ModaTim fiind unicul în zona de vest a ţării cu o asemenea dotare.
Valoare recunoscută internațional
Standardele internaţionale ale proiectului timişorean conceput de arhitecţii Vlad Gaivoronschi şi Ioan Andreescu sunt confirmate şi de numeroasele premii de arhitectură la care a fost nominalizat. City Business Centre este unul din cele cinci proiecte alese să reprezinte România în 2009 în competiţia pentru Premiul Mies van der Rohe pentru Arhitectură Contemporană. Premiul este acordat o dată la doi ani de către Uniunea Europeană şi Fundaţia Mies van der Rohe (Barcelona) pentru a recunoaşte şi a răsplăti calitatea designului arhitectural din Europa.
Criza nu îi afectează pe bogați
Chiar dacă efectele crizei economice se fac simţite pe piaţa imobiliară timişoreană, oameniid e afaceri se înghesuie să îşi ocupe sedii în cel mai luxos spaţiu de birouri.
”În ciuda recesiunii globale, am beneficiat de o cerere crescândă din partea unor prestigioase companii româneşti şi multinaţionale. Ceea ce demonstrează că România este în continuare atractivă pentru mari investitori, în domenii precum finanţe, inginerie, IT sau cercetare medicală”, a declarat Ovidiu Şandor, preşedintele ModaTim Investment, dezvoltatorul proiectului. Primele două clădiri sunt aproape identice. Împreună oferă o suprafaţa totală de închiriat de 15.000 mp (din care 2.000 mp alocaţi pentru retail şi servicii). Tandemul City Business Centre comunică prin intermediul unei galerii comerciale şi formează un aliniament pronunţat, orientat către Piaţa 700. Sub impactul acestui proiect, Primăria Timişoara a demarat un proces de modernizare a întregii zone, în care Piaţa 700 se va reaşeza pe principii estetice şi funcţionale.