Ciucă, program pentru Cotroceni: Președintele unifică societatea și presează guvernul să-și respecte angajamentele
- Emanuel Nițulescu
- 23 octombrie 2024, 20:53
Ce poate face în mod real președintele pentru români, în funcție de atribuțiile sale constituționale, se află în centrul programului lui Nicolae Ciucă, porpunerea Partidului Național Liberal (PNL) pentru Palatul Cotroceni.
Programul prezidențial al lui Nicolae Ciucă. Ce poate face președintele
Fostul premier, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, și-a lansat, miercuri seară, programul de prezidențiabil din partea liberalilor, intitulat „România prosperă și sigură”.
Prezentarea făcută de liderul PNL s-a axat pe ceea ce poate cu adevărat să facă un președinte pentru cetățenii țării.
„Președintele are cel mai mare rang politic și cea mai mare putere simbolică. Nimeni în afara președintelui României nu poate genera și susține mai eficient o viziune de dezvoltare”, a spus Nicolae Ciucă.
„Nici o altă funcție politică nu are creditul moral și capacitatea de a împinge înainte un program național ambițios și de lungă durată.
Președintele poate unifica societatea în jurul unui pact național, o poate unifica în jurul unei strategii naționale de dezvoltare.
Președintele poate presa guvernele să se țină de termene și să respecte angajamentele.
Ei bine, când voi fi președintele României, exact asta am de gând să fac”, a adăugat prezidențiabilul PNL.
Transformarea crizelor în oportunități
Candidatul liberal s-a referit și la crizele și amenințările cu care se confruntă țara noastră, în contextul războiului din Ucraina și a multiplelor crize, de la cea energetică la cea demografică sau de securitate.
„România poate și trebuie să transforme amenințările în oportunități, poate și trebuie să transforme crizele și avantaje, poate și trebuie să transforme dificultățile în ocazii de dezvoltare, iar pentru asta este nevoie de un președinte adevărat”, a precizat Nicolae Ciucă.
Ciucă vrea o Românie mai activă în NATO și UE
El a explicat că programul prezidențial „România prosperă și sigură” este axat pe atribuțiile cheie ale funcției prezidențiale, așa cum seunt definite în Constituție, și anume apărarea, siguranța națională, justiția și politica externă.
De asmenea, programul prezidențial oferă linii clare și o viziune cuprinzătoare pentru creșterea implicării României în cele două organizații care garantează bunăstarea economică și securitatea - NATO și UE.
De asemenea, problema diasporei și a demografiei, văzute și ca riscuri de securitate, dar și ca oportunități, figurează printre elelemntele fundamentale ale programului candidatului PNL pentru Cotroceni, Nicolae Ciucă.