Ciucă, primul mesaj din poziția de ministru interimar al Apărării. „O adevărată lecţie de viaţă”

Ciucă, primul mesaj din poziția de ministru interimar al Apărării. „O adevărată lecţie de viaţă”Sursa foto: Captura video

De ziua Armatei Române, Nicolae Ciucă a transmis primul mesaj din poziția de ministru interimar al Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu. El a precizat că are toată încrederea în militarii din țară.

Nicolae Ciucă, care a preluat și interimatul la Ministerul Apărării după demisia lui Vasile Dîncu, a transmis, marţi, de Ziua Armatei Române, a declarat că soldații nu trebuie să lase garda jos și că Rusia ameninţă securitatea întregii lumi. Premierul a mai precizat că are toată încrederea în militari.

Ziua Armatei Române, pe care o sărbătorim astăzi, este un omagiu adus peste timp tuturor eroilor căzuţi în luptă pentru apărarea pământului românesc. Acum, avem cel mai bun prilej de a le mulţumi generaţiilor de astăzi de militari ai României, în care ne punem toată încrederea pentru apărarea ţării sau ne reprezintă cu cinste în misiuni şi diferite teatre de operaţii din lume sub egida Alianţei Nord-Atlantice, ONU sau a Uniunii Europene”, spune premierul în mesaj.

Potrivit şefului Executivului, „profesionalism, responsabilitate, onoare, curaj şi dăruire – acesta este profilul militarilor din Armata Română, confirmat de aprecierile primite constant din partea partenerilor şi aliaţilor internaţionali”.

„Faptul că, anul acesta, raportul Global Firepower a urcat România în clasamentul celor mai puternice forţe militare ale lumii, poziţionând-o ca cea de-a 11-a forţă militară a Uniunii Europene şi a 14-a a NATO, confirmă plus-valoarea pe care au adus-o Armatei Române cei peste 18 ani de apartenenţă la Alianţa Nord-Atlantică şi procesul continuu de modernizare demarat de atunci. Importanţa capacităţii defensive este mai evidentă ca oricând în această perioadă, în care agresiunea militară iresponsabilă a Rusiei asupra Ucrainei ameninţă securitatea în regiune şi chiar a întregii lumi. Ţinând cont de contextul acesta, pregătirea şi înzestrarea Armatei Române reprezintă în continuare direcţii-cheie, pentru a întări capacitatea de apărare a ţării noastre şi pentru a răspunde exigenţelor şi provocărilor geostrategice ca stat de frontieră externă a comunităţii euro-atlantice”, afirmă premierul Ciucă.

Armata Română nu va ceda

Ciucă a mai declarat că războiul din Ucraina l-a făcut să se axeze pe înzestrarea cu echipamente şi tehnică militară modernă a Armatei României. „Avem în desfăşurare, la ora actuală, mai multe programe de modernizare a echipamentelor din dotare şi de înzestrare cu avioane multi-rol, cu sisteme şi echipamente moderne defensive, sisteme radar, precum şi echipamente de decontaminare şi protecţie individuală colectivă. Conceptul de armată profesionistă în jurul căruia este gândit domeniul apărării presupune deopotrivă personal profesionist, specializat la standarde de ultimă generaţie, iar militarii români demonstrează cu fiecare misiune nivelul înalt de pregătire.

Gov.ro

Vă mulţumim pentru seriozitatea cu care vă faceţi datoria. Pe lângă corpul de militari profesionişti activi la nivel naţional, avem numeroşi militari detaşaţi în misiuni NATO, UE, ONU şi misiuni de tip coaliţie”, spune Nicolae Ciucă.

El le-a garantat românilor că Armata Română va da tot ce este mai bun și că este mândru că cetățenii nu și-au pierdut încrederea în soldații din țară.

„Din experienţa acumulată ca ministru al Apărării şi cadru militar, cunoscând nivelul înalt de pregătire al foştilor mei colegi, am toată încrederea în capacitatea Armatei Române de a răspunde exigenţelor defensive şi de securitate actuale. Îi apreciez în continuare şi le mulţumesc pentru seriozitatea cu care îşi fac datoria pentru a creşte nivelul de apărare al ţării, inclusiv cu sprijinul celor circa 5000 de militari străini detaşaţi în România în cadrul Grupului de Luptă al NATO în România, al detaşamentelor americane prezente în ţara noastră, al comandamentelor NATO din România, precum şi al unor exerciţii comune şi al misiunii de poliţie aeriană. În egală măsură, îmi exprim respectul faţă de militarii răniţi în misiuni, a căror putere de a merge mai departe indiferent de obstacole este emoţionantă şi o adevărată lecţie de viaţă”, mai spune premierul, potrivit News.