Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat, luni, că autorităţile au făcut pregătirile necesare pentru a putea demara campania de vaccinare, începând cu data de 27 decembrie, şi i-a îndemnat pe toţi cetăţenii să aibă încredere în demersul autorităților.
„Avem tot ce ne trebuie astfel încât să putem să demarăm campania de vaccinare începând cu ziua de 27 decembrie. Şi, folosesc acest prilej, pentru a-i îndemna pe toţi cetăţenii ţării să aibă încredere în această campanie, să aibă încredere în instituţiile statului şi în toate demersurile care au fost întreprinse, astfel încât să putem să avem o campanie coerentă şi eficientă”, a afirmat premierul interimar.
Ciucă a participat, alături de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, la inaugurarea Punctului mobil de colectare de plasmă convalescentă de la Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, realizat în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, scrie Agerpres.
Premierul interimar i-a felicitat pe cei implicaţi în acest proiect, subliniind că iniţiativa este benefică în ansamblul măsurilor luate în lupta contra virusului SARS-CoV-2.
La 26 decembrie, țara noastră urmează să primească prima tranşă simbolică de circa 10.000 de doze de vaccin anti-Covid, care vor fi distribuite la cele 10 spitale din ţară de linia I destinate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2.
„Știu cât este de greu”
Pe de altă parte, Nicolae Ciucă a transmis românilor, luni, un mesaj pentru respectarea, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, a restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de Covid-19.
„Mai este foarte puţin până când vom sărbători Ziua Naşterii Domnului şi ştiu cât este de greu pentru fiecare dintre noi să nu putem să petrecem această sărbătoare creştinească alături de cei dragi. Sunt o serie de restricţii şi limitări pe care trebuie să le respectăm şi îi îndemn pe toţi românii să le respecte, pentru că este doar un gest simplu de responsabilitate faţă de noi înşine, faţă de semenii noştri. Şi, de asemenea, fiecare dintre noi putem contribui la tot ceea ce înseamnă ansamblul acesta de măsuri luate, astfel încât să putem să finalizăm tot ceea ce am putut noi să identificăm ca măsuri pentru a putea fi cât mai eficienţi în campania de combatere a acestei pandemii”, a declarat Nicolae Ciucă.