Primul ministru Florin Cîţu a afirmat miercuri că a solicitat verificări în urma informației potrivit căreia la Timişoara a fost redus numărul de paturi în ATI, adăugând că „ar fi foarte grav”.
Cîțu îi reamintește lui Voiculescu că suntem încă în pandemie. „Eu am o relație foarte bună cu Vlad Voiculescu (ministrul Sănătăţii - n.r.). Am discutat despre campania de vaccinare, este foarte important. În același timp, i-am atras atenția că trebuie să ne concentrăm şi pe pandemie, nu doar pe campania de vaccinare, care merge foarte bine, dar vreau să ne concentrăm şi pe pandemie. Am auzit, de exemplu, şi vreau să verificăm dacă este adevărat, că la Timişoara a fost redus numărul de paturi în ATI, ceea ce ar fi foarte grav. Aş vrea să ştiu şi eu acest lucru, dacă este adevărat sau nu şi cred că toţi vrem să aflăm aceste lucruri", a precizat premierul la Palatul Victoria, conform Agerpres.
El spune că în spațiul public sunt discuții privind eliminarea spitalelor COVID sau reducerea numărului de paturi la ATI.
Premierul spune că nu trebuie omis faptul că ne aflăm, în continuare, în pandemie
Cîțu îi reamintește lui Voiculescu că suntem încă în pandemie. „Trebuie să respectăm toate regulile şi de aceea şi în această hotărâre de guvern pentru prelungirea stării de alertă am introdus o nouă restricție (privind ora deplasării în afara locuinței, care fost redusă de la 23,00 la 22,00 - n.r.). Am spus acum câteva luni de zile, când auzeam tot felul de discuții să eliminăm spitalele COVID sau să reducem numărul de paturi ATI, am spus că nu este momentul, nu sunt de acord şi nu voi fi de acord cu aşa ceva. Dacă la Timişoara s-a întâmplat aşa ceva, aş vrea să ştiu şi de aceea aş vrea să pun această întrebare şi public", a mai declarat Cîţu.
Municipiul Timișoara a intrat în carantină începând de luni, 8 martie, de la ora 0.00, pentru o perioadă de 14 zile. La fel și comunele din zona preurbană. Cele mai dure restricții vor fi în timpul zilelor de weekend.