Premierul Florin Cîţu a anunţat că va demara controale stricte la Ministerul Sănătății. Modul în care sunt comunicate datele şi numărul de infectări cu SARS-CoV-2 la nivelul fiecărui judeţ este deficitar.
Cîţu anunţă verificări la Ministerul Sănătăţii! Premierul a declarat, luni, că a avut o discuţie cu şeful Corpului de control al Guvernului. Instituţia s-a autosesizat în privința modului în care sunt comunicate datele şi numărul de infectări cu SARS-CoV-2 la nivelul fiecărui judeţ.
Corpul de control al Guvernului va verifica dacă a fost respectată toată legislaţia comunicării datelor COVID-19
Florin Cîţu vrea să se asigure că anumite date sunt bine comunicate, la nivelul fiecărui judeţ. Liberalul a fost chestionat luni, în timpul unei conferinţe de presă, despre faptul că numărul de teste efectuate la nivelul fiecărui judeţ a fost comunicat de către Ministerul Sănătăţii. Ministerul a revenit ulterior cu o declaraţie care anunţa că mai există chestiuni de remediat.
În context, premierul a avut o discuţie cu şeful Corpului de control al Guvernului. Acesta s-a autosesizat cu privire la verificarea modului în care au fost transmise datele din fiecare judeţ. "Am avut o discuţie cu şeful Corpului meu de control în această dimineaţă. Se autosesizează să vadă dacă a fost respectată toată legislaţia, avizele dacă au fost date şi vom vedea. Este vorba despre publicarea unor informaţii care ţin de mai multe instituţii şi atunci trebuia să existe avizul şi acelor instituţii", a declarat Cîţu, potrivit Stiripesurse.ro.
Cîţu anunţă verificări la Ministerul Sănătăţii! Vlad Voiculescu: Nu există date secrete
Dr. Rafila: Testarea este realizată defectuos la nivelul anumitor județe
Deputatul PSD Alexandru Rafila a confirmat că testarea se realizează defectuos în anumite judeţe, fiind procesate mai puţine teste decât în alte zone ale ţării. Profesorul Rafila este de părere că vaccinarea va fi un pion important în depăşirea pandemiei, iar septembrie ar putea marca momentul în care societatea va reveni la normalitate. Există însă două condiţii: oamenii să fie deschişi la vaccinare până la obținerea unei acoperiri vaccinale de minim 70%. A doua condiție implică imunizarea minimă a 100.000 de persoane zilnic.